Marina Statelor Unite a atribuit unei echipe conduse de Lockheed Martin, care include Fincantieri Marinette Marine (FMM), un contract de mai multe miliarde de dolari, pentru construirea a patru nave de luptă destinate Arabiei Saudite, în cadrul programului de vânzare de echipamente militare în străinătate, potrivit unui comunicat al Fincatieri, citat de site-ul NavalNews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fincantieri va construi navele de luptă de tipul Multi-Mission Surface Combatants (MMSC) la şantierul naval Marinette din Wisconsin, care a fost vizitat recent de vicepreşedintele Mike Pence. Contractul definitiv are o valoare totală de aproximativ 1,3 miliarde de dolari pentru Fincantieri Marinette Marine.

Navele MMSC sunt nave de luptă la suprafaţă letale şi cu grad ridicat de manevrabilitate, putând fi utilizate în misiuni multiple. Acestea beneficiază de flexibilitatea navelor de luptă destinate zonelor de coastă din clasa Freedom (Littoral Combat Ship – LCS), construite de aceeaşi echipă pentru  US Navy (au fost livrate 9 vase LCS, iar alte 7 sunt în diverse stadii de construcţie), de o rază de acţiune mai mare, de 5.000 de mile nautice, şi de viteze de peste 30 de noduri, ceea ce le face capabile să execute operaţiuni în apropierea coastelor sau în larg şi să se confrunte cu riscuri de securitate economice şi maritime moderne.

”Comenzile de acest fel, pe lângă faptul că sunt semnificative din punct de vedere economic, se evidenţiază pentru aspectele industriale importante. Acest rezultat  marchează o muncă extraordinară, care ne-a consolidat o reputaţie fără egal şi pe piaţa americană, cunoscută pentru complexitatea ei. Este totodată şi o recunoaştere a competenţelor manageriale, tehnologice şi strategice pe care Fincantieri este capabilă să le exprime la cel mai înalt nivel şi în orice context”, a afirmat Giuseppe Bono, directorul general al Fincantieri.

Lockheed Martin şi FMM, împreună cu firma de arhitecţi navali Gibbs & Cox şi peste 800 de furnizori din 42 de state, colaborează deja în cadrul programului LCS al US Navy’s LCS, unul dintre cele mai ambiţioase din lume privind navele de suprafaţă.

Fincantieri Marine Group (FMG), care deţine Fincantieri Marinette Marine şi două alte şantiere navale din regiunea Great Lakes, Fincantieri Bay Shipbuilding  şi Fincantieri Ace Marine, a investit din 2008 peste 180 de milioane de dolari pentru modernizarea şantierelor navale din Wisconsin, unde a angajat şi a pregătit peste 1.000 de persoane. Compania deţine la cele trei şantiere navale o forţă de muncă totală de aproximativ 2.500 de persoane şi are peste 350 de contractori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.