Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, aflat în vizită de lucru la Bruselles, anunţă că 2,6 miliarde de euro din Politica de Coeziune vor intra în ţară în perioada următoare.
”După cum ştiţi, avem zilele acestea discuţii tehnice extrem de importante pe două fronturi: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Politica de Coeziune. Una dintre întâlniri a fost cu Sofia Alves, director DG Regio, şi echipa ei, care au apreciat ritmul susţinut al României din ultimele luni – atât în absorbţia fondurilor europene, cât şi în aplicarea reformelor asumate”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Marcel Boloş.
Potrivit acestuia, pentru Politica de Coeziune 2021-2027 ”lucrurile se mişcă deja în direcţia bună”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Am trimis recent spre analiză o aplicaţie de plată de 2,1 miliarde de euro, iar în scurt timp vom transmite o nouă cerere, în valoare de 500 milioane de euro”, a mai transmis ministrul.
Acesta anunţă o serie de propuneri importante, pe care Comisia a fost de acord să le analizeze, pentru a adapta mai bine investiţiile europene la nevoile reale ale României:
– am propus alocări suplimentare pentru infrastructura de sănătate, în special pentru oncologie, cardiologie intervenţională şi sistemul naţional de transfuzii;
– am propus pentru un proiect-pilot de gestionare a deşeurilor în Bucureşti (sectoarele 1 şi 6), cu potenţial de replicare la nivelul întregii capitale;
– am propus să extindem finanţarea pentru reţelele de apă şi canalizare din localităţile sub 2.000 de locuitori, în acord cu noile directive europene;
– am propus proiecte-pilot în domeniul mediului, precum consolidarea falezei de la Eforie sau colectarea automată a deşeurilor la Bistriţa;
”România îşi defineşte acum priorităţile pentru anii decisivi care urmează. Avem fonduri disponibile, susţinere europeană şi priorităţi clare. Urmează perioada în care trebuie să demonstrăm că ştim să transformăm banii europeni în proiecte duse la capăt, nu doar începute”, a mai transmis ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.