Magazinul online pentru femei Esteto.ro a avut anul trecut vânzări de peste 4,6 milioane de euro, în creştere cu peste 74% faţă de 2019, iar valoarea medie a coşului de cumpărături a fost de 160 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creşterea înregistrată anul trecut a fost generată de cererea mare pentru cosmetice, produse naturiste de calitate şi pentru consumabile medicale – categorie care a înregistrat cele mai mari creşteri.

"Esteto.ro, magazin online pentru femei, cu prezenţă regională, în România, Ungaria şi Bulgaria, a încheiat anul 2020 cu vânzări de peste 4,6 milioane de euro, în creştere cu peste 74% faţă de anul anterior, înregistrând o rată de profitabilitate de 8,5%", a anunţat compania.

Cele mai cumpărate produse în 2020 au fost cosmeticele, consumabilele pentru saloane şi cele medicale, precum şi produsele naturiste.

„Anul 2020 a creat contextul unei creşteri importante a business-ului şi ne-a arătat unde avem de lucrat pentru a scala rapid şi a putea face faţă vârfurilor de vânzări. A fost o lecţie pe care ne-am asumat-o şi am luat multe decizii în consecinţă, acţionând mult mai rapid.  Una dintre cele mai bune decizii a fost să implementăm trackingul în timp real al comenzilor pentru toţi clienţii, indiferent dacă au sau nu cont pe site, iar, pentru perioada imediat următoare, ne vom axa pe optimizarea fluxurilor logistice şi pe implementarea unei proceduri unice de retur”, spune Octavian Jomir, cofondator Esteto.ro.

Esteto.ro a investit în diversificarea portofoliului de produse, în optimizarea fluxurilor, în dezvoltarea echipei şi a zonei de logistică. În prezent, mall-ul online pentru femei Esteto.ro comercializează peste 500.000 de produse şi integrează în marketplace-ul propriu oferte de la peste 300 de parteneri activi.  

„Pentru 2021, estimăm o creştere de 30% a business-ului. În dezvoltarea Esteto.ro din acest an, ne vom axa pe extinderea portofoliului de produse şi a reţelei de parteneri Esteto Marketplace, pe consolidarea business-ului în pieţele existente şi pe continuarea extinderii regionale, concomitent cu continuarea investiţiilor în zona de logistică, în extinderea depozitului, în dezvoltarea echipei şi optimizarea fluxurilor, pe creşterea capacităţii de procesare şi de livrare a comenzilor”, spune Elena Jomir, cofondator Esteto.ro. 

Mall-ul online pentru femei Esteto.ro a procesat, în 2020, cu 72% mai multe comenzi faţă de anul anterior, valoarea medie a coşului de cumpărături fiind de aproximativ 160 de lei. 

Reţeaua de afiliaţi a generat, în 2020, 10% din numărul total de tranzacţii. Esteto.ro oferă afiliaţilor din reţeaua 2Performant un comision de 7% şi o recurenţă de 30 de zile, cu o rată de aprobare a comisioanelor de 95%.

Esteto.ro este unul dintre cele mai mari magazine online pentru femei care comercializează peste 500.000 de produse (produse cosmetice, naturiste, parfumuri, cărţi, jucării, ceasuri, bijuterii, Home & Deco şi Fashion) şi integrează în marketplace-ul propriu oferte de la peste 300 de parteneri activi.  

Esteto.ro a fost fondat, în 2013, de soţii Octavian şi Elena Jomir, magazinul are prezenţă regională, în Bulgaria şi Ungaria, înregistrând în 2020 o cifră de afaceri de 4,6 milioane de euro, în creştere cu 74% faţă de anul anterior.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.