Compania Loteria Română, controlată de Ministerul de Finanţe, şi-a planificat investiţii de 63,7 milioane lei în acest an, la venituri totale de 925,4 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat în dezbatere publică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, compania estimează pentru acest an un profit net de 61,17 milioane lei şi şi-a bugetat cheltuieli totale de 853,7 milioane lei.

Dividendele cuvenite bugetului de stat sunt în sumă de 33,3 milioane lei.

Loteria estimează pentru sfârşitul anului creanţe restante de 16,3 milioane lei.

Potrivit unor informaţii transmise de companie, în luna februarie, în urma unei solicitări News.ro, Loteria Română şi-a propus să-şi extindă reţeaua mandatară în acest an cu un număr de 200 noi puncte de vânzare.

În prezent, Loteria Română are peste 1.900 de agenţii loto.

În ceea ce priveşte principalele obiective ale Loteriei Române pentru acest an, acestea sunt  ”dezvoltarea unui sistem propriu, extinderea reţelei de vânzare şi lansarea de noi produse de tip loz instant”, spun reprezentanţii companiei.

Loteria Română este controlată de Ministerul Finanţelor şi are circa 2.600 de salariaţi.

Potrivit celor mai recente date raportate, compania a avut în anul 2015 un profit net de 18,7 milioane lei şi o cifră de afaceri de 756,6 milioane lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.