Cel mai nou reprezentant al seriei de laptopuri de gaming Legion a celor de la Lenovo este oficial disponibil în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentat la începutul anului în cadrul târgului CES 2019, Legion Y740 vine cu noile plăci grafice Nvidia GeForce RTX şi procesoare Intel Core, promiţând să răspundă “cerinţelor de performaţe şi mobilitate ale celor mai avizi gameri”.

Cea mai importantă caracteristică a laptopului care vine cu Windows 10 Home preinstalat este upgrade-ul la proaspăt lansata placă video GeForce RTX a celor de la Nvidia, care promite un câştig semnificativ de performanţă comparativ cu versiunea anterioară.

Modelul cu ecran de 15 inch va avea placa grafică GeForce RTX 2060, în vreme ce versiunea de 17 inch beneficiază de şi mai performantă GeForce RTX 2070 Max-Q.

În ceea ce priveşte procesorul, utilizatorii vor putea opta între variantele i5 şi i7 ale celei de-a opta generaţii Core de la Intel.

În funcţie de versiune, memoria RAM disponibilă va fi de 8 GB, 16 GB sau 32 GB DDR4 2666 MHz. Opţiunile de stocare includ un SSD de 512 GB şi un HDD de 2 TB.

Ecranul Full HD cu rată de împrospătare de 144 Hz suportă tehnologia Nvidia G-Sync care va sincroniza frecvenţa randării plăcii video cu cea de afişare a monitorului. Suportul software pentru G-Sync va fi făcut disponibil de Nvidia în cursul acestei primăveri.

Conectivitatea este asigurată de trei porturi USB-C Thunderbolt, trei porturi USB 3.1 şi câte un HDMI, un mini DisplayPort şi o conexiune Ethernet. Acestora li se adaugă conexiunile Bluetooth şi Killer Wi-Fi.

Pentru versiunea cu ecran de 15 inch, Lenovo a optat pentru o baterie cu 3 celule, în vreme ce varianta cu ecran de 17 inch beneficiază de un acumulator cu 4 celule. Producătorul promite o autonomie de până la şase ore.

Preţul de pornire al noului Lenovo Legion Y740 este de 7.399 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.