Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a lansat vineri campania naţională de împădurire prin PNRR. Măsura de investiţii din PNRR, ”Investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane şi reîmpăduriri”, are un buget de 730 milioane de euro şi vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice, până în 2026.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tánczos, a susţinut o conferinţă de presă, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă,  în cadrul căreia a anunţat lansarea campaniei naţionale de împădurire, prin Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

În funcţie de tipul de planţaţie, proprietarii de terenuri pot primi sume diferite pentru înfiinţarea noilor plantaţii. De exemplu, pentru plantaţia de stejar, suma totală este 19.647 euro pe hectar fără TVA, din care 6.379 euro fără TVA pentru înfiinţare, iar pentru întreţinere se acordă anual (până la 6 ani) câte o sumă. În ceea ce priveşte plantaţia de salcâm, suma totală este 10.620 euro pe hectar, fără TVA, din care vor primi 5.060 euro fără TVA  pentru înfiinţare, iar întreţinerea este de 3 ani.

La deal se poate planta stejar, iar proprietarii pot primi 14.900 euro pe hectar, iar pentru înfiinţarea acestui tip de plantaţie, se acordă 3.831 euro fără TVA. Proprietarii de terenuri din zonele de munte primesc, pentru plantaţii de molid, fag, brad, o sumă totală de 9.658 euro pe hectar fără TVA. Pentru înfiinţare se acordă 3.987 fără TVA pe hectar.

Pentru înfiinţarea de perdele forestiere, suprafaţa minimă admisă este de 0,1 ha. Dacă terenul pretabil pentru crearea acestor perdele se află în zona de  câmpie proprietarii pot înfiinţa plantaţie de stejar  şi primesc 17.434 euro fără TVA, pe hectar. În cazul salcâmului, suma oferită este de 10.552 fără TVA pe hectar. În cazul perdelelor forestiere înfiinţate cu puieţi de stejar în zonele de deal, suma încasată de proprietarii de terenuri este de  16.542 fără TVA pe hectar.

Terenul pretabil pentru împădurire reprezintă suprafaţa de teren agricol din categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente şi care poate fi împădurită conform proiectului tehnic întocmit special în acest scop.

Întreg procesul se va desfăşura printr-un program informatic gestionat de MMAP şi gărzile forestiere din teritoriu, asemănător programului informatic APIA. Sesiunea de finanţare a început astăzi, la ora 12.00.

În ceea ce priveşte investiţiile în noi suprafeţe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane şi reîmpăduriri, bugetul de 730 milioane de euro este repartizat astfel:

- 500 de milioane de euro -„Sprijin pentru Investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri”;

- 100 de milioane de euro - „Sprijin pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale”;

- 5 milioane de euro prin schema de ajutor de minimis - Reîmpăduriri realizate începând cu 1 februarie 2020 şi până la data aprobării schemei de ajutor de stat;

- 95 de milioane de euro - Înfiinţarea de perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii conform Legii nr.289/2002 şi pentru împădurirea terenurilor degradate conform Legii nr.100/2010;

- 30 de milioane de euro - pentru păduri urbane.

”Măsura de investiţii din PNRR -  Investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane şi reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro şi vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, vor fi finanţate lucrări de împădurire şi lucrări de îngrijire a plantaţiilor şi creştere a suprafeţei cu vegetaţie forestieră în lungul căilor de comunicaţie, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităţilor şi între câmpurile cu culturi agricole, precum şi alte categorii de perdele forestiere de protecţie”, anunţă ministerul.

Bugetul total alocat Componentei C2 din PNRR - Păduri şi biodiversitate - este de 1,173 de miliarde de euro.

„Avem, prin componenta C2 din PNRR, Păduri şi protecţia biodiversităţii, un buget  total de 1,173 miliarde de euro, şi ambiţia noastră, a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor este să creştem suprafaţa împădurită cu aceşti bani. Avem nevoie de păduri, ele sunt cele mai reziliente la efectele schimbărilor climatice şi cel mai stabil element în instabilitatea provocată de schimbările climatice.  Pădurea este, fără doar şi poate, organismul care poate lupta cel mai bine cu aceste manifestări ale vremii şi contribuie la reglarea climei. În această toamnă am adoptat Strategia Forestieră Naţională care stabileşte norme obligatorii pentru împădurire şi reîmpădurire, păduri şi suprafeţe cu vegetaţie forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, proprietarii de păduri şi terenuri sunt încurajaţi şi stimulaţi acum pentru ca suprafeţele pe care le deţin să fie conservate şi valorificate la adevăratul lor potential, iar până acum nu aveam o legislaţie care să impulsioneze creşterea suprafeţei pădurilor din ţara noastră. Aceştia primesc 456 de euro/an/ha timp de 20 de ani pentru transformarea acestor terenuri în păduri. Prima de sechestrare forestieră este o măsură prin care stimulăm  transformarea cât mai multor terenuri din România în viitoare păduri”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru Investiţii în noi suprafeţe ocupate de  păduri” are o valoare totală estimată de 500 de milioane de euro  şi vizează înfiinţarea de trupuri de pădure, cu suprafaţa minimă de 0,5 ha şi perdele forestiere de protecţie, cu suprafaţa minimă de 0,1 ha. Beneficiarii acestei scheme pot fi deţinătorii publici sau privaţi de teren pretabil pentru împădurire, precum şi formele asociative ale acestora.

„Nu am ales întâmplător această zi, astăzi Guvernul împlineşte un an de când şi-a asumat mandatul şi este un moment în care lansăm un program care vizează viitorul protejării mediului natural din ţara noastră şi oferă speranţă pentru generaţiile viitoare că vor trăi într-un mediu mai puţin poluat, într-un mediu mai curat, într-un mediu care biodiversitatea va fi mai bine consolidată şi dezvoltată. Totodată, sperăm ca acele judeţe deficitare în păduri, mai ales în sudul şi estul ţării, prin implementarea acestor programe, să îşi crească suprafaţa împădurită. La un an de la preluarea mandatului, vreau să mulţumesc, în primul rând, cetăţenilor, că ne-au investit cu încredere, pentru că au avut răbdare cu noi într-un an atât de dificil şi, de asemenea, vreau să le mulţumesc membrilor cabinetului şi tuturor reprezentanţilor instituţiilor guvernamentale care au cooperat, care au muncit împreună astfel încât programul de guvernare să poată fi implementat”,  a subliniat Nicolae-Ionel Ciucă, premierul României.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.