Jack Ma, preşedintele executiv al gigantului chinez de e-commerce Alibaba, se va retrage din funcţie în termen de un an a anunţat compania, conform BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Precizarea vine în contextul informaţiilor contradictorii care au circulat cu privire la momentul plecării sale.

Ma, unul dintre cei mai bogaţi oameni din China, va preda atribuţiile lui Daniel Zhang, în prezent director executiv al Alibaba, una dintre cele mai valoroase companii din lume, ale cărei acţiuni aproape şi-au dublat valoarea anul trecut.

Zhang va deveni preşedinte executiv în 10 septembrie 2019, conform anunţului companiei, perioada de un an având ca scop asigurarea unei tranziţii line şi de succes.

Ma, fost profesor de limba engleză, a co-fondat Alibaba în 1999.

"Profesorii întotdeauna vor ca elevii lor să îi depăşească, astfel că un gest responsabil care poate fi făcut pentru mine şi pentru companie este să fie lăsaţi oameni mai tineri şi mai talentaţi să preia poziţiile de conducere", a afirmat el la aniversarea vârstei de 54 de ani.

Ma va rămâne director în board-ul Alibaba până la adunarea generală a acţionarilor din 2020. 

Ma a anunţat că vrea să revină în domeniul educaţiei.

"Lumea este mare, iar eu sunt încă tânăr, astfel că vreau să încerc lucruri noi", a afirmat Ma, care a precizat că vrea să fie în continuare partener fondator.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.