Guvernul Italiei a aprobat condiţionat vânzarea companiei Iveco către producătorul indian Tata Motors, potrivit unui document parlamentar publicat vineri, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia a fost luată pe 31 octombrie, iar aprobarea este însoţită de anumite condiţii legate de protejarea intereselor strategice ale Italiei, având în vedere rolul Iveco în industria auto şi în producţia de vehicule militare.

Tata Motors a convenit în iulie să cumpere Iveco, într-o tranzacţie estimată la 3,8 miliarde de euro (4,36 miliarde de dolari). În paralel, Iveco a ajuns la un acord separat pentru vânzarea diviziei sale de apărare către grupul italian Leonardo, susţinut de stat.

Aprobarea condiţionată vine în cadrul aşa-numitului mecanism de ”golden power” al guvernului italian, care permite intervenţia statului în tranzacţiile ce implică active considerate strategice pentru economie sau securitate naţională.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.