Gmail pentru iPhone şi iPad primeşte cel mai important update din ultimii ani

Gmail pentru iPhone şi iPad primeşte cel mai important update din ultimii ani

Google anunţă lansarea unei noi versiuni a aplicaţiei Gmail dedicată telefoanelor şi tabletelor Apple, update-ul fiind cel mai important din ultimii patru ani, conform producătorului.

Noua versiune de Gmail reprezintă, în primul rând, o optimizare prin schimbarea designului. Aceasta arată acum mai mult a aplicaţie nativă de iOS, decât o simplă portare pe iPhone a aplicaţiei dezvoltate pentru Android.

Noul design aduce cu el şi o viteză mai mare de rulare a aplicaţiei şi a principalelor sale facilităţi. Funcţii obişnuite, precum swipe-urile orizontale pentru ştergerea ori arhivarea mesajelor se fac acum mult mai fluent.

Nu doar designul este singurul aspect cu care se poate lăuda noua aplicaţie. Aceasta oferă acum o facilitate pe care versiunea de desktop o are de ani buni. Este vorba de aşa-numita ”undo-sent”, opţiune care permite retragerea unui mesaj trimis. Pentru a rechema un mail trimis este suficient un swipe de jos în sus, pornit de la marginea inferioară a ecranului.

Un alt aspect pe care Google a ţinut să-l evidenţieze în cadrul prezentării oficiale a fost funcţia de căutare. Aceasta afişează acum în timp real rezultatele căutărilor, fără a mai necesară apăsarea vreunui buton după tastarea cuvintelor-cheie introduse.

Noua versiune de Gmail este deja disponibilă în App Store, inclusiv pentru România.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor