Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut în luna ianuarie a acestui an faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 22,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,2%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În luna ianuarie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 22,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,2%. Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut ca serie brută cu 1,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 2,8%", arată datele INS.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe ansamblu cu 22,3%, ca urmare a scăderii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-24,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-23,1%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-15,1%).

Volumul cifrei de afaceri dincomerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna precedentă a scăzut pe ansamblu cu 3,2%, ca urmare a scăderii înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-2,1%). Creşteri au înregistrat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,8%) şi vânzările de produse nealimentare (+1,1%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna ianuarie 2020 a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 1,7%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+5,8%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,5%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 5,9%.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna ianuarie 2020, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 2,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-7,1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,2%). Vânzările deproduse nealimentare aucrescut cu 3,9%.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.