Lucrările de construcţii au crescut cu 3,3% în februarie 2021, pe serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În februarie 2021, comparativ cu februarie 2020, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 3,3% . Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+6,9%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 5,2%, respectiv cu 1,1%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+9,6%) şi la clădirile rezidenţiale (+3,2%). Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 5,2%", se arată în comunicatul INS.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 1% în februarie 2021, faţă de februarie 2020. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+3,5%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 13,7%, respectiv cu 2,1%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+8,3%). Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 13,9%, respectiv cu 5,4%, potrivit INS.

Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a scăzut pe total în primele două luni din 2021, cu 0,6%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Pe elemente de structură au avut loc scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,7%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-5,7%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,0%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi la clădirile nerezidenţiale (-12,8%) şi la clădirile rezidenţiale (-5,6%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 11,2%.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.