Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%, în timp ce rata anuală a inflaţiei, în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021, este 10,2%, faţă de 8,53% în februarie, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 este 101,95%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) determinată pe baza IAPC este 5,6%.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, în martie 2022 faţă de martie 2021, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%.

Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 36,5%, şi uleiul comestibil, cu 32,33%, în martie 2022 faţă de martie 2021.

Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit combustibilii, cu 34,16%, în martie 2022 faţă de martie 2021.

La capitolul servicii, cel mai mult s-au scumpit apa, canalul şi salubritatea cu 14,68%, în martie 2022 faţă de martie 2021.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.