Directorii firmelor din România se aşteaptă la o scădere a activităţii în construcţii, la o stagnare în industria prelucrătoare, la creşteri uşoare în comerţul cu amănuntul şi servicii în perioada decembrie-februarie şi la un avans al preţurilor în toate domeniile, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

Datele arată unele modificări faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii noiembrie, când managerii estimau o creştere în comerţ şi servicii.

Pentru intervalul decembrie-februarie, cel mai mic sold conjunctural privind activitatea este în construcţii, -37%, în scădere faţă de cel din raportul anterior (-33%).

"Potrivit estimărilor din luna decembrie 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -37%)", se arată în raportul INS.

Faţă de raportul anterior, managerii au aşteptări neschimbate în privinţa industriei prelucrătoare, cu un sold conjunctural de +1% (+1% în raportul precedent). 

Activitatea din comerţ este aşteptată să crească, dar estimările sunt mai reduse, soldul conjunctural pentru perioada decembrie-februarie fiind de +3% (+15% în raportul anterior).

În servicii, activitatea economică este aşteptată să înregistreze o creştere uşoară, soldul fiind +4% (+6% în raportul anterior).

Managerii prevăd o scădere a numărului de angajaţi în construcţii (sold conjunctural -25%) şi la o stagnare a numărului acestora în industria prelucrătoare (-2%).

Totodată, managerii estimează o creştere a numărului de salariaţi în comerţ (sold conjunctural +10%) şi servicii (+7%). 

Ancheta INS mai arată că managerii se aşteaptă la o creştere a preţurilor în comerţ (sold cojunctural +23%), industria prelucrătoare (+14%), construcţii (+14%) şi servicii (+8%).

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...