Holdingul olandez care deţine gigantul rus al internetului Yandex a declarat vineri că intenţionează să cedeze proprietatea şi controlul majorităţii grupului Yandex, diviziile internaţionale ale unor servicii urmând să fie dezvoltate în afara Rusiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De când Rusia a lansat ceea ce numeşte o ”operaţiune militară specială” în Ucraina, la sfârşitul lunii februarie, Yandex, listată la Nasdaq, denumită adesea ”Google al Rusiei”, s-a confruntat cu presiunile interne pe de o parte şi cu investitorii săi occidentali pe de altă parte, provocând speculaţii despre viitorul ei.

Yandex N.V., înregistrată în Olanda, a anunţat într-un comunicat că analizează opţiunile de ”restructurare a proprietăţii şi guvernanţei grupului în lumina mediului geopolitic actual”.

Acţiunile Yandex listate la Moscova au scăzut cu 4,8%.

Anunţul a venit la câteva ore după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi fostul ministru de Finanţe Alexei Kudrin au discutat despre viitorul Yandex într-o întâlnire care a avut loc noaptea târziu, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea.

Surse au declarat pentru Reuters că Kudrin, un colaborator de lungă durată al preşedintelui, este de aşteptat să părăsească rolul de şef al Camerei de Conturi a Rusiei pentru a prelua o funcţie la Yandex.

Una dintre surse a spus că acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate confirma dacă întâlnirea a avut loc sau nu.

Camera de Conturi a refuzat să comenteze.

”Kudrin este cineva pe care compania îl consideră o persoană bună pentru acest rol, deoarece este suficient de liberal pentru a înţelege că Rusia are nevoie de o companie privată de internet, fără naţionalizare, şi care să aibă credibilitate în ochii lui Putin”, a spus una dintre surse.

O altă sursă, apropiată lui Kudrin, a declarat: ”Aceasta este cea mai bună opţiune pentru companie, care îi poate oferi o neutralitate maximă în afaceri. Pe de o parte, să continue dezvoltarea în ţară... şi pe de altă parte, să nu mintă controlul statului."

Aproape 88% din structura de proprietate a Yandex este liberă, cu multe fonduri occidentale aflate printre acţionari.

CONTROLUL INTERNETULUI

Yandex s-a confruntat cu critici anul acesta pentru că a respectat legea rusă în limitarea accesului la resursele online interzise de stat.

În februarie, Yandex, care a negat că este complice la cenzură, a început să avertizeze utilizatorii ruşi care caută informaţii despre evenimentele din Ucraina despre informaţii online nesigure.

În septembrie, guvernul rus şi-a întărit controlul asupra internetului, când Yandex şi-a vândut fluxul de ştiri şi pagina de pornire rivalului controlat de stat VK.

Yandex N.V. a spus că procesul de evaluare strategică se află într-o etapă preliminară şi că orice modificare va necesita în cele din urmă aprobarea acţionarilor.

Consiliul se aşteaptă ca Yandex N.V. să fie redenumită în timp util, afacerea urmând să fie cesionată păstrând drepturile exclusive de utilizare a mărcii Yandex.

Compania a înfiinţat un comitet special însărcinat cu explorarea diferitelor scenarii, inclusiv dezvoltarea diviziilor internaţionale ale tehnologiilor de conducere autonomă Yandex, cloud computing, etichetarea datelor şi edtech, independent de Rusia.

Compania mamă olandeză a declarat că va încerca să cedeze proprietatea şi controlul asupra tuturor celorlalte afaceri ale grupului Yandex, care includ unitatea dominantă de căutare şi publicitate a companiei, precum şi transportul şi comerţul electronic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.