Cinci ofertanţi au intrat în cursa pentru retehnologizarea Amenajării Hidroelectrice Vidraru, a anunţat marţi producătorul de energie Hidroelectrica, care scoate la licitaţie a treia oară contractul de 82,15 milioane euro, la care se adaugă TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 29 Iulie 2019, la sediul Hidroelectrica, au fost deschise candidaturile depuse în cadrul procedurii de achiziţie sectorială prin negociere competitivă pentru retehnologizarea AHE Vidraru. Valoarea estimată a lucrărilor este de 82.151.039 euro, sumă la care se adaugă TVA, iar anunţul de participare a fost publicat în data de 9 mai pe platforma e-licitaţie.ro, precum şi pe http//ted.europa.eu”, arată un comunicat al companiei de stat.

La procedură s-au înscris cinci ofertanţi: Voith Hydro Gmbh & Co KG Austria, Consorţiul Romelectro – Litostroj Engineering a.s., Asocierea GE Hydro France SAS – Elecnor SA – Grid Solutions România SRL, Asocierea Gulsan Insaat Sanayi Turizm Nakliyat Ve Ticaret a.s. –Zhefu Holding Group Co. LTD. Ulterior deschiderii documentelor de candidatură, comisia de evaluare va efectua analiza şi evaluarea acestora, urmând să se pronunţe cu privire la ofertanţii admişi pentru etapele următoare.

”Este vorba de o retehnologizare cu o complexitate tehnică deosebită a unui obiectiv strategic din portofoliul Hidroelectrica. Ne dorim selectarea celor mai bune soluţii şi implementarea celor mai moderne tehnologii pentru AHE Vidraru. Nu vom face rabat de la nici una dintre cerinţele de calitate a lucrărilor. Motivul pentru care am optat pentru achiziţia prin negocierea competitivă este acela că procedura este una flexibilă şi care permite societăţii noastre obţinerea celor mai avantajoase soluţii tehnice. Finanţarea lucrărilor se va face din surse proprii ale societăţii şi dorim ca, în schimbul sumelor pe care suntem dispuşi să le cheltuim, să obţinem un nou ciclu de viaţă - de cel puţin 30 de ani, pentru Vidraru”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Procedura de selectare a prestatorului lucrărilor de retehnologizarea AHE Vidraru este reluată pentru a treia oară, achiziţiile anterioare fiind anulate ca urmare a prezentării unor oferte neconforme tehnic.

Centrala Vidraru este amplasată pe malul drept al râului Argeş, la nord de satul Căpăţâneni, într-o cavernă situată la 104 m sub nivelul râului. Prin puterea instalată de 220 MW (patru turbine Francis de 55 MW), centrala este deosebit de importantă pentru S.E.N. deoarece participă şi la reglajul frecvenţă-putere asigurând totodată servicii de sistem.

Principalele componente ale amenajării sunt: barajul Vidraru, priza, derivaţia şi centrala. Derivaţia cuprinde aducţiunea sub presiune, castelul de echilibru, casa vanelor de la puţul forţat, puţul forţat, distribuitorul şi galeria de fugă. Barajul din beton, în arc, cu înălţimea 166 m, realizează o acumulare multianuală cu volumul util de 320 milioane m3.

Compania şi-a planificat pentru 2019 cheltuieli cu investiţiile în sumă de 532,03 milioane lei.

Hidroelectrica estimează pentru acest an venituri totale de 3,51 miliarde lei, la un profit net de aproape 824 milioane lei.

Hidroelectrica are circa 3.500 de salariaţi. Este companie controlată de statul român, în proporţie de 80%, prin Ministerul Energiei, celălalt acţionar fiind Fondul Proprietatea. Compania exploatează un număr de 208 centrale, cu o putere instalată totală de 6.116 MW.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.