Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, prin Ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea OUG 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituţional de acţiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prin modificare s-au transpus prevederile Directivei (UE) 2019/782 care se referă la stabilirea indicatorilor de risc armonizaţi şi autoritatea competentă în calculul şi publicarea acestora”, a informat Ministerul Agriculturii.

Indicatorii de risc armonizaţi măsoară progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor care privesc reducerea riscurilor şi efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătăţii umane şi a mediului, promovarea  utilizării  gestionării  integrate  a  dăunătorilor  şi  a  unor  tehnici sau  abordări alternative pentru a reduce dependenţa de utilizarea pesticidelor.

Indicatorul de risc armonizat este bazat pe noţiunea de pericol, cantităţile de substanţe active introduse pe piaţă în produsele fitosanitare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, iar Indicatorul de risc armonizat II pe numărul de autorizaţii acordate în temeiul articolului 53 din Regulamentul (CE) nr.  1107/2009.

”Prin prezenta Ordonanţă s-au stabilit modificări care nu au impact socioeconomic şi folosind datele statistice culese referitoare la  produsele fitosanitare şi  alte  date  relevante se vor putea estima tendinţele în  materie  de  riscuri  asociate utilizării pesticidelor”, arată Ministerul Agriculturii într-un comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.