Guvernul a aprobat, joi, prin memorandum, Programul Naţional de Reformă 2024 (PNR 2024), pe care România, ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, urmează să îl prezinte în atenţia Comisiei Europene în cadrul exerciţiului anual al Semestrului European, conform cadrului de guvernanţă economică a UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul aprobat de Guvern oferă o imagine de ansamblu asupra domeniilor urmărite de România în cadrul Semestrului European, PNR 2024 fiind utilizat atât pentru a prezenta progresele din cadrul PNRR, pe baza rapoartelor bianuale, cât şi pentru a reflecta măsurile întreprinse în afara cadrului PNRR prin intermediul altor instrumente pe care România le are la dispoziţie, mai arată comunicatul de presă al Executivului.

Măsurile şi direcţiile de acţiune propuse în cadrul PNR 2024 urmăresc priorităţile-cheie cuprinse în Analiza Anuală pentru 2024 privind Creşterea Durabilă propusă de Comisie şi andosată de liderii europeni, fiind abordate aspecte privind dubla tranziţie – ecologică şi digitală, dimensiunea socială a politicilor, precum şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD).

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

De menţionat printre aceste măsuri consolidarea fiscal-bugetară, susţinerea mediului de afaceri prin programe precum schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, măsuri care să uşureze povara fiscală, gestionarea eficientă a investiţiilor publice şi o promovare mai activă a parteneriatelor public-private. O altă direcţie de acţiune este îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, prin continuarea procesului de reformă şi modernizare a administraţiei fiscale. Dezvoltarea infrastructurii de transport rămâne o prioritate a Guvernului. Investiţiile sunt orientate către dezvoltarea unei infrastructuri moderne, sigure şi durabile, priorităţile fiind stabilite prin Masterplanul general de transport al României.

Semestrul European, procesul anual de coordonare a politicilor economice şi sociale la nivelul UE, se desfăşoară în continuare în complementaritate cu implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) şi, implicit, a Planurilor Naţionale de Redresare şi Rezilienţă, mai spune sursa citată.

Programul Naţional de Reformă 2024 al României a fost elaborat de către Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de coordonator naţional al Semestrului European, în colaborare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care urmăreşte punerea în practică a PNRR.

Forma integrată a PNR 2024 a fost elaborată pe baza contribuţiilor primite de la autorităţile publice de la nivel central cu responsabilităţi în domeniile vizate de Semestrul European şi pe baza orientărilor transmise de Comisia Europeană în decembrie 2023, fiind structurat conform celor şase piloni ai domeniului de aplicare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.