Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un Program naţional de introducere a gazelor naturale, în valoare de 500 de milioane de euro, de care vor beneficia 200.000 de gospodării. Proiectul va începe într-o zonă pilot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul a adoptat, marţi, OUG privind instituirea Programului naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile încălzite cu combustibil solid.

”Astăzi este o zi istorică pentru sistemul de fonduri europene din România, pentru că s-au adoptat o serie de măsuri extrem de importante care sperăm noi să ajute fondurile europene şi beneficiarii de fonduri europene din România. O primă măsură este legată de Programul naţional pentru introducerea de gaze naturale în localităţile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid”, a afirmat, marţi seară, după şedinţa de Guvern, ministrul Fondurior Europene, Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, este un moment de răscruce mai ales în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene în zona de energie.

”Astăzi, deşi suntem o ţară cu un potenţial de resurse de gaze naturale destul de mare totuşi doar 36% din locuinţe sunt racordate la încălzirea pe bază de gaze naturale. Programul Naţional aprobat are o valoare de 500 de milioane de euro şi vizează, într-o primă etapă 200.000 de gospodării din România care se încălzesc cu combustibil solid, pe lemne”, a mai spus Boloş.

Programul va porni cu o fază pilot, dar ministrul nu a oferit detalii.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.