Grupul românesc Austral, unul dintre principalii jucători de pe piaţa produselor de birotică şi papetărie, a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 16 milioane euro, în creştere cu 6,6% faţă de 2015, reiese din datele transmise marţi de companie, care estimează că în acest an grupul va obţine o majorare a afacerilor de 12%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“2016 a fost, pentru Austral, începutul unui proces de optimizare pe care îl continuam în 2017. Ne-am îmbunătăţit o parte dintre procesele de lucru interne, bazându-ne pe piloni noi, mai performanţi, iar rezultatele s-au văzut deja pe parcursul primului an”, spune directorul general al Austral, Mihai Georgescu.

Pentru 2017, grupul Austral şi-a propus o creştere de 12% a cifrei de afaceri şi continuarea optimizării rezultatelor din punct de vedere al profitabilităţii.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pentru anul acesta, proiectele principale ale companiei sunt legate de extinderea portofoliului de produse cu categorii noi (scule electrice si unelte), respectiv adăugarea de noi branduri şi tipuri de produse în categoriile imagine şi identitate, produse administrative şi de curăţenie.

În prezent, structura vânzărilor Austral Trade se bazează în proportie de 90% pe achiziţii făcute de companii. Compania îşi propune să crească ponderea comenzilor online, unde clienţii pot avea acces în timp real la istoricul lor de achiziţii, ceea ce, apreciază Mihai Georgescu, “poate fi un instrument de lucru util pentru companii în procesele lor interne de evaluare a volumelor şi programare a bugetelor”.

Cu un capital 100% românesc, grupul Austral cuprinde companiile Austral Trade, unul din principalii furnizori locali de produse si solutii destinate biroului, respectiv Scribant Distribution, reprezentant autorizat şi importator de instrumente de scris Schneider GmbH în România.

Companie este activă pe piaţa din România de 23 de ani. Austral distribuie în România peste 5.000 de produse de birotică şi papetărie şi are 140 de angajaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.