Grupul PPC anunţă inaugurarea unui nou parc fotovoltaic de 130 MW în comuna Călugăreni, la 40 km sud de Bucureşti. Noul parc de la Călugăreni va produce anual aproximativ 193 GWh, acoperind nevoile a circa 48.500 de gospodării. Proiectul va contribui la prevenirea a 116.000 de tone de emisii de CO₂.
”Grupul PPC îşi consolidează portofoliul verde în România cu un nou proiect fotovoltaic în regiunea Călugăreni, la 40 km sud de Bucureşti, care a fost recent conectat la reţea. Pentru construcţia noului parc fotovoltaic au fost utilizate 227.240 de panouri bifaciale. Se preconizează că producţia anuală estimată de energie a proiectului va depăşi 193 GWh, suficientă pentru a satisface nevoile energetice a peste 48.500 de gospodării”, anunţă grupul.
Odată operaţional, se estimează că parcul fotovoltaic de la Călugăreni va împiedica eliberarea în atmosferă a circa 116.000 de tone de CO₂ anual.
„Ne menţinem angajamentul faţă de strategia grupului de a deveni un pilon energetic principal în regiunea extinsă a Europei de Sud-Est. Noul parc fotovoltaic din România confirmă poziţia noastră dominantă pe piaţa românească de energie regenerabilă. Continuăm să dezvoltăm în mod constant portofoliul verde, cu diversificare geografică şi tehnologică, pentru a valorifica la maximum avantajele tranziţiei verzi şi ale pieţei energetice interconectate”, spune directorul executiv adjunct al RES PPC Group, Konstantinos Mavros.
Noul parc fotovoltaic face parte dintr-un acord între Grupul PPC şi Metlen Energy & Metals pentru proiecte de energie regenerabilă. Un total de 460 MW de parcuri fotovoltaice, parte a unui acord cu Metlen Energy & Metals, urmează să fie finalizat până la sfârşitul anului.
Odată cu inaugurarea noului parc fotovoltaic de la Călugăreni, capacitatea instalată va depăşi 6,5 GW, din care 1,5 GW provin din România.
Potrivit planului strategic pe trei ani, până în 2027, Grupul PPC va dezvolta proiecte suplimentare de energie regenerabilă în Grecia şi în întreaga regiune a Europei de Sud-Est, având ca obiectiv creşterea capacităţii instalate din surse regenerabile la 11,8 GW până în 2027. În prezent, peste 60% din proiectele de energie regenerabilă care urmează să fie adăugate sunt deja în construcţie sau pregătite de construcţie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







