Grupul petrolier ungar MOL, prezent şi în România, şi-a planificat investiţii de câte 1,5 miliarde de dolari în fiecare interval de cinci ani, până în 2030, în proiectele privind extinderea activităţii din chimie şi petrochimie din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, grupul vrea să îşi majoreze cota pe piaţa carburanţilor în regiune la 25-30%, până în anul 2030, de la puţin peste 20% în prezent, potrivit noii strategii pe termen lung.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“MOL intenţionează să majoreze utilizarea de materii prime în petrochimie la 3 milioane de tone şi să pătrundă pe noi segmente de produse. Investiţiile din chimie şi petrochimie se vor baza pe tipurile de produse actuale ale rafinăriilor Grupului MOL”, a anunţat vineri grupul.

MOL urmăreşte totodată să se plaseze între primele 25% de companii din Europa în funcţie de eficienţa generală şi să îmbunătăţească în continuare eficienţa energetică.

De asemenea, compania are ca obiectiv o diversificare semnificativă a operaţiunilor sale de rafinare până în 2030.

“MOL are ca obiectiv creşterea graduală a ponderii produselor altele decât carburanţii, la peste 50% până în 2030 (de la nivelul actual sub 30%), prin proiecte de investiţii concentrate în special pe zona lanţului valoric din chimie şi petrochimie”, precizează oficialii MOL.

În ceea ce priveşte segmentul de retail, MOL vrea să-şi dezvolte reţeaua de benzinării din regiune.

MOL îşi va transforma astfel operaţiunile de retail într-o platformă de furnizare de ”servicii de mobilitate”.

“Obiectivul este ca jumătate din veniturile segmentului retail/mobilitate să fie generate de noile servicii legate de mobilitate, iar serviciile către clienţii finali să aducă o treime din EBITDA la nivel de grup până în 2030”, arată compania.

Mai mult, noua strategie pe termen lung prevede ca MOL să investească în noi direcţii de afaceri, astfel încât acestea să genereze circa 10% din EBITDA la nivel de grup până în 2030. Noul portofoliu este preconizat să genereze un flux de numerar pozitiv până în 2030.

“Numărul benzinăriilor din reţeaua noastră a crescut de la 450 la peste 2.000, astfel că astăzi servim zilnic 1 milion de clienţi. Obiectivele strategiei noastre au fost atinse. Însă cu siguranţă nu ne vom opri aici”, spune Zsolt Hernádi, preşedinte-director general al Grupului MOL.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări şi aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează patru rafinării, două unităţi petrochimice şi o reţea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, din care peste 200 în România.

Vânzările retail ale Grupului MOL în România - incluzând carburanţi, GPL şi lubrifianţi - au crescut cu 16% în volum în prima jumătate a acestui an, la 311.000 tone, ca urmare a mediului economic favorabil, se arată în raportul semestrial al Grupului MOL.

MOL are o reţea de peste 200 de benzinării în România. Anul trecut, vânzările MOL de carburanţi, GPL şi lubrifianţi de pe piaţa românească au crescut cu 17% comparativ cu anul precedent, până la 586.000 de tone, în special ca urmare a extinderii reţelei de benzinării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.