Grupul de turism TUI a înregistrat 1,3 milioane de rezervări în ultimele patru săptămâni, a declarat directorul general Fritz Joussen personalului, într-o scrisoare văzută de Reuters duminică, indicând o redresare susţinută după pandemia de Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai mare companie de turism din lume a raportat în martie 8,9 milioane de rezervări pentru perioada care se întinde din iarnă până la vara acestui an, pe măsură ce numărul turiştilor a crescut spre nivelurile pre-pandemice.

”Două tendinţe sunt evidente: rezervările devin considerabil premium şi sunt făcute într-un termen considerabil mai scurt”, a scris Joussen personalului.

El a spus că acest lucru este bun pentru cifra de afaceri, marje şi profitabilitate.

TUI a declarat la începutul acestui an că rezervările pentru vacanţele de vară se apropie de nivelurile de dinainte de Covid-19, cu o redresare constantă în Marea Britanie, de când restricţiile şi regulile de testare au fost ridicate.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.