Grupul britanic M Core, deţinător de proprietăţi comerciale din Marea Britanie, intră pe piaţa din România prin achiziţia a 25 de parcuri de retail de 219 milioane euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Firma internaţională de avocatură CMS a asistat L&C Properties, parte a M Core, unul dintre cei mai mari deţinători de proprietăţi comerciale din Marea Britanie, care dispune de un portofoliu combinat de active evaluat la peste 6 miliarde de euro, cu privire la cea mai mare investiţie a M Core până la data curentă - achiziţia a 25 de parcuri de retail în valoare de aproape 219 milioane de euro. Tranzacţia marchează totodată şi intrarea pe piaţa din România pentru M Core. Acesta este unul dintre cele mai mari portofolii de parcuri de retail din România, deţinute de un singur operator, reprezentând o suprafaţă totală de retail de peste 132.000 de metri pătraţi, în 24 de oraşe”, anunţă casa de avocatură.

 Printre parcurile de retail din portofoliu se numără şi Shopping Park Pipera Plaza şi Shopping Park Mediaş.

L&C Properties operează în locaţii cheie din Marea Britanie, Germania, Polonia şi acum România.

CMS a oferit consultanţă în toate aspectele legate de aceasta tranzacţie, incluzând, dar fără a se limita la due diligence asupra întregului portofoliu achiziţionat, negocierea şi finalizarea întregii documentaţii de achiziţie, precum şi în legătură cu obţinerea tuturor aprobărilor necesare pentru finalizarea tranzacţiei.

"Suntem încântaţi că am fost implicaţi în această tranzacţie prin care un important jucător nou a intrat pe piaţa românească. Este o evoluţie aşteptată, şi reprezintă una dintre cele mai mari tranzacţie din ultimii ani pentru această clasă de active”, spune Horea Popescu, managing partner CMS România şi coordonatorul departamentului Corporate M&A din CEE.

Echipa multidisciplinară a CMS a fost coordonată de Horea Popescu (Corporate M&A), Roxana Frăţilă (Real Estate) şi Mircea Moraru, cu sprijinul valoros al Alinei Tihan şi al echipei extinse din care au făcut parte peste10 avocaţi din echipele de Corporate M&A, Real Estate, Comercial, Litigii, Tax şi Banking.

"Aceasta tranzacţie este o veste foarte bună pentru piaţa românească de real estate şi în particular pentru sectorul de retail, care aştepta de mai multă vreme apariţia unui nou jucător internaţional important. Tranzacţia este semnificativă nu doar din perspectiva volumului mare de proprietăţi achiziţionate şi a valorii, dar şi gradului ridicat de complexitate, implicând negocieri susţinute pe parcursul mai multor luni. Suntem încrezători că vom mai vedea noi tranzacţii similare şi în viitorul apropiat, bazându-ne pe capacitatea pieţei locale de a crea proiecte credibile si atractive pentru noii investitori", afirmă Roxana Frăţilă, partener şi coordonator al departamentului de  Real Estate & Construction la CMS România.

Înfiinţată în 1999, CMS este o organizaţie multi-jurisdicţională de firme de avocatură care oferă servicii complete de consultanţă juridică şi fiscalitate. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de ţări din lume şi cu peste 5.000 de avocaţi, CMS are o experienţă în consultanţă locală şi transfrontalieră.

Firmele membre CMS asigură o experienţă în cele 19 arii de practică şi sectoare, inclusiv Drept corporatist / Fuziuni & Achiziţii, Energie & Schimbarea climei, Fonduri, Ştiinţe ale vieţii & Sănătate, Tehnologie, Media şi Comunicaţii, Fiscalitate, Bănci & Finanţe, Aspecte comerciale, Antitrust, Concurenţă & Comerţ, Rezolvarea Litigiilor, Aspecte privind Ocuparea Forţei de Muncă & Pensiile, Proprietatea Intelectuală şi Proprietatea Imobiliară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.