Sorin Grindeanu a anunţat că au fost degajate primele 84 de vagoane care blochează de ani de zile liniile de cale ferată din Portul Constanţa, iar vineri CFR Marfă pregăteşte pentru expediere un nou convoi format din peste 40 de vagoane staţionate pe liniile de cale ferată. Ministrul Transporturilor a adăugat că reprezentanţii CFR S.A. şi cei din direcţiile de specialitate din minister lucrează, în paralel, la fundamentarea proiectului de ordonanţă, pentru operaţionalizare a activităţii de transport mărfuri din zona Portului Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Au fost degajate primele 84 de vagoane care blochează de ani de zile liniile de cale ferată din Portul Constanţa! Astăzi, CFR Marfă pregăteşte pentru expediere un nou convoi format din peste 40 de vagoane staţionate pe liniile de cale ferată. Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră, iar infrastructura acestuia trebuie pusă la punct urgent! Ca urmare a conflictului din Ucraina fluxului de mărfuri transportate creşte constant şi în aceste condiţii este necesar să valorificăm inclusiv întregul potenţial feroviar al portului”, a scris Sorin Grindeanu, vineri pe Facebook.
 
El a mai anunţat că cei de la CFR SA şi personalul din direcţiile de specialitate ale Ministerului Transporturilor lucrează la un proiect de ordonanţă pentru operaţionalizarea activităţii de transport mărfuri în zona Portului Constanţa.
 
„Colegii de la CFR SA şi cei din direcţiile de specialitate din minister lucrează, în paralel, la fundamentarea proiectului de Ordonanţă, pentru operaţionalizare a activităţii de transport mărfuri din zona Portului Constanţa. Prin acest act normativ urmează să fie alocate de resurse finaciare pentru repararea şi întreţinerea elementelor reţelei feroviare din Portul Constanţa administrată de CFR-SA. Ordonanţa urmează să asigure şi cadrul necesar funcţionării terminalului de feribot prin integrarea pasajului superior peste calea ferată şi a racordului peste DN39 la complexul de linii din portul Constanţa şi la infrastructura portuară”, a mai spus Grindeanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.