Greva angajaţilor ROMATSA este legală, a decis Tribunalul Bucureşti. Liderul sindicatului Romatsa, Gabriel Tudorache, a declarat marţi, după decizia instanţei, că sindicaliştii au convenit suspendarea grevei, dar că această poate izbucni în orice moment dacă negocierile eşuează, după un avertisment cu 48 de ore înainte de încetarea lucrului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Lider sindical Romatsa: Dacă negocierile nu vor continua, greva poate fi declanşată în orice moment

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Avocatul Romatsa - care a contestat în instanţă greva declanşată de Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România - a susţinut, la Tribunalul Bucureşti că semnăturile strânse de sindicatul companiei în vederea declanşării grevei nu mai sunt valabile deoarece au fost adunate în noiembrie anul trecut, în timp ce avocatul sindicaliştilor a arătat că instituţia nu are un buget aprobat pe anul 2017, nu există controlori de trafic suficienţi, în schimb personalul administrativ este foarte numeros. Instanţa urmează să stabilească la ora 15.00 dacă greva este sau nu legală.

La începutul procesului, avocatul Romatsa a cerut încetarea grevei şi reluarea lucrului pe motiv că semnăturile membrilor de sindicat pentru acţiunea de protest au fost strânse în noiembrie 2016, înainte de demararea negocierilor dintre sindicat şi patronat. "Nu există un mandat valid pentru greva sindicatului. Deja s-au făcut paşi înainte şi s-au demarat o serie de proceduri”, a susţinut apăratorul companiei.

La rândul său, avocatul sindicatului din Romatsa a arătat că membrii sindicatului au parcurs toate etapele prevăzute de lege.

"Există procese-verbale de conciliere depuse la dosar. După acesta etapă nu s-a mai soluţionat nimic. Sindicatul nu consideră soluţionate o serie dintre cele 50 de revendicări. Revendicările angajaţilor sunt profesionale şi de text. La acest moment nu există un buget întocmit şi avizat de Consiliul de Administraţie al Romatsa. Revendicările nu au legătură cu salariile, dar au legătură cu acest buget. Nu sunt controlori de trafic suficienţi. Sunt turnuri de control din ţară care funcţionează cu trei oameni. Pentru a face noi angajări trebuie buget, buget care nu există. Oamenii lucrează ore suplimentare şi nu pot fi lăsaţi liberi deoarece nu are cine să între în tură. Nu sunt controlori de trafic dar există un număr foarte mare de personal administrativ”, a susţinut apărătorul sindicaliştilor, care a completat că, din punctul său de vedere, greva este legală şi a cerut instanţei să respingă contestaţia Romatsa. 

Consilierul Ministerului Transporturilor, instituţie care are în subordine Romatsa, a arătat că planul de performanţă al controlorilor de trafic trebuie schimbat de Comisia Europeană. Răspunsul sindicaliştilor a fost acela că traficul deasupra României a crescut cu 18 la sută după ce a fost închis spaţiul aerian al Ucrainei, iar ministerul nu a făcut nimic în ultimii doi ani pentru a reglementa planul de performanţă al controlorilor de trafic.

Greva controlorilor de trafic aerian - declanşată la ora 9.00 - a fost suspendată la ora 13.00, însă negocierile continuă, potrivit purtătorului de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Alecu Florin Diaconu.

”Conflictul de muncă nu s-a încheiat, el rămâne deschis, iar greva generală poate fi reluată, cu condiţia de a o anunţa cu minimum două zile în avans. E important şi ce se hotărăşte azi la tribunal”, a spus Diaconu, pentru News.ro.

Pe durata grevei, şase zboruri operate de compania low-cost Ryanair au fost anulate marţi, 18 curse ce trebuiau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă au avut întârzieri de până la trei ore, în timp ce alte 16 curse ce trebuiau să decoleze au întârzieri de aproape două ore şi jumătate, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care operează aeroportul din Otopeni. 

La sosire, cea mai mare întârziere o are o cursă Blue Air care vine din Roma şi trebuia să aterize la Otopeni la ora 12.10, însă este programată pentru ora 15.00. La decolare, cea mai întârziere este la zborul Wizz Air de la Lisabona, care trebuia să aterizeze la ora locală 14.40 şi se estimează că va ajunge la ora 16.50.

Greva a devenit o certitudine luni, după ce ultimele negocieri de la Ministerul Transporturilor au eşuat, iar călătorii nu pot afla din timp informaţii despre ce curse sunt anulate sau întârziate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.