Grupului celor Şapte (G7) va încerca în februarie să stabilească două plafoane de preţ pentru produsele rafinate ruseşti, unul pentru produsele comercializate cu preţuri mai mari faţă de ţiţei şi celălalt pentru cele care se tranzacţionează cu reducere, a spus un oficial G7, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

G7, care este formată din Canada, Japonia, Statele Unite, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie plus Uniunea Europeană, a introdus un plafon de 60 de dolari pe baril pentru ţiţeiul rusesc, începând cu 5 decembrie, pe lângă embargoul UE asupra importurilor de petrol rusesc lovrat pe mare.

Din 5 februarie, coaliţia va impune şi plafoane de preţ pentru produsele ruseşti, cum ar fi motorina, kerosenul şi păcura, pentru a reduce şi mai mult veniturile Moscovei din exporturile de energie şi capacitatea sa de a finanţa invazia Ucrainei.

Dar plafonarea preţurilor produselor petroliere ruseşti este mai complicată decât stabilirea unei limite de preţ numai pentru ţiţei, deoarece există multe produse petroliere şi preţul acestora depinde adesea de locul în care sunt cumpărate, mai degrabă decât de locul unde sunt produse, a spus oficialul, cerând să nu fie numit.

Dând exemplul motorinei şi kerosenului, care au tendinţa de a se tranzacţiona la un preţ superior ţiţeiului, în timp ce păcura se vinde de obicei cu o reducere, sursa a spus că acesta este motivul pentru care G7 ia în considerare două plafoane de preţ.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.