Fostul cancelar german Gerhard Schröder intră în conducerea unui retailer rus

Fostul cancelar german Gerhard Schröder intră în conducerea unui retailer rus

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, criticat pentru legăturile sale cu mediul de afaceri rus şi cu preşedintele Vladimir Putin, a intrat în consiliul de supraveghere al retailerului rus Hyperglobus, a anunţat compania, transmite Reuters.

Schröder, în vârstă de 82 de ani, va contribui la dezvoltarea strategică a companiei şi va fi implicat în conducerea generală a acesteia, potrivit Hyperglobus. Grupul operează peste 20 de supermarketuri în Rusia care continuă să utilizeze marca Globus.

Hyperglobus a fost separat în 2025 de grupul german Globus Holding şi este în prezent complet independent de acesta, potrivit companiei germane.

Numirea fostului cancelar a fost anunţată la patru zile după ce Putin a emis un decret prin care activele din Rusia ale unui alt mare retailer german, Metro, au fost plasate sub administrare temporară. Măsura face parte dintr-o serie de acţiuni ale Moscovei împotriva companiilor provenite din state care au sprijinit Ucraina în războiul cu Rusia.

"Datorită implicării sale de mulţi ani în viaţa politică, economică şi culturală a Rusiei, el va fi o completare ideală pentru consiliu şi ne va ajuta să continuăm abordarea noastră bazată pe dialog", a declarat Thomas Bruch, proprietarul Hyperglobus şi fostul şef al Globus.

Schroder a dezvoltat o relaţie apropiată cu Putin în perioada în care a fost cancelar al Germaniei, între 1998 şi 2005. Ulterior, a ocupat funcţii importante în companii şi proiecte ruseşti, inclusiv la grupul petrolier de stat Rosneft şi în proiectele gazoductului Nord Stream.

În perioada în care a condus Germania, Schroder a susţinut consolidarea relaţiilor energetice cu Rusia, o politică despre care criticii săi au afirmat ulterior că a contribuit la dependenţa excesivă a Germaniei de petrolul şi gazele ruseşti.

"Este important ca antreprenori precum Thomas Bruch şi companii precum Globus să continue să menţină legături economice şi să investească în Rusia", a declarat Schroder. El a afirmat că acest lucru este deosebit de important în domenii fundamentale precum aprovizionarea populaţiei cu alimente.

După invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Parlamentul german i-a retras lui Schroder biroul şi personalul finanţate din bani publici, pe fondul criticilor privind continuarea implicării sale în afaceri ruseşti şi refuzul său de a-l condamna pe Putin. În acelaşi an, Schroder a demisionat din consiliul de administraţie al Rosneft şi a renunţat la planurile de a intra în conducerea Gazprom.

La începutul acestui an, Putin a declarat că Schroder ar fi interlocutorul său preferat pentru discuţii privind noi aranjamente de securitate în Europa, idee respinsă imediat de Uniunea Europeană. Kremlinul a anunţat în iunie că Putin şi Schroder au avut o întâlnire bilaterală, pe care a descris-o drept prietenoasă, fără să ofere alte detalii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor