Deciziile adoptate pe 21 noiembrie în adunarea generală a acţionarilor Oil Terminal Constanţa (OIL), operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră controlat de stat, nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa din cauză că acţionarul minoritar, Fondul Proprietatea, s-a opus înregistrării acestora, iar dosarele au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Societatea Oil Terminal SA informează acţionarii cu privire la faptul că hotărârile nr. 8 şi 9 adoptate de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor în şedinţa din data de 21.11.2016, ora 11.00 precum şi hotărârea nr. 10 adoptată de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în şedinţa din data de 21.11.2016, ora13.00 nu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa întrucât acţionarul Fondul Proprietatea SA a formulat cereri de intervenţie împotriva înregistrării acestora, dosarele fiind trimise spre competenta soluţionare catre Tribunalul Constanţa”, se arată într-un comunicat transmis marţi de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 21 noiembrie, acţionarii au aprobat structura de garanţii în vederea prelungirii facilităţii de emitere a scrisori de garanţie bancară în valoare de 5 milioane euro.

Un alt subiect aprobat a fost împuternicirea directorului general al societăţii să semneze documentele necesare privind înregistrarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi pentru efectuarea formalităţilor privind publicarea acestor hotărâri.

În aceeaşi şedinţă a fost împuternicită Aura Gabriela Dumitru, în calitate de reprezentant al Ministerului Energiei în Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru semnarea contractelor de administrare ale administratorilor aleşi în şedinţa din 10 octombrie.

Totodată, în AGA din 21 noiembrie a fost aprobată forma contractului de mandat încheiat cu membrii consiliului de administraţie aleşi în şedinţa 10 octombrie 2016.

În 10 octombrie, reprezentanţii Ministerului Energiei în AGA au aprobat revocarea a trei membri din consiliul de administraţie din cauză că “nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ”.

Acesta nu este primul conflict între conducerea Oil Terminal Constanţa şi acţionarul minoritar.

Luna trecută, într-o şedinţă extraordinară a AGA, reprezentanţii statului au aprobat majorarea capitalului social de peste cinci ori, de la 58,2 milioane lei la 319,2 milioane lei, în principal printr-un aport în natură din partea statului, reprezentând terenuri în Constanţa în valoare de 155,6 milioane lei.

Fondul Proprietatea, care deţine circa 6% din acţiunile Oil Terminal, a contestat atunci modalitatea de evaluare a terenurilor şi a introdus pe ordinea de zi a şedinţei AGA un punct conform căruia raportul de eva­luare să fie refăcut.

Fondul a susţinut că evaluarea nu ţine cont de costurile de depoluare a tere­nurilor respective.

Compania Oil Terminal Constanţa este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni.

Oil Terminal, care operează unul dintre cele mai mari terminale maritime petroliere din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 14,5 milioane lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Compania are aproape 1.000 de angajaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.