Ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care se îndeplineşte un jalon din PNRR, privind acordarea de sprijin financiar, din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectele care sunt finanţate din Componenta 9, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, inovare, în domeniul semiconductorilor”. Bugetul alocat prin PNRR este de 500 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am aprobat un proiect de hotărâre prin care îndeplinim un jalon din PNRR, proiectul de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar, din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectele care sunt finanţate din Componenta 9, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, inovare, în domeniul semiconductorilor”, a spus ministrul Economiei.

Spătaru a precizat că proiecul vine să îndeplinească această cerinţă inclusă în PNRR şi să vină suplimentar cu clarificări în ceea ce priveşte modalitatea de finanţare, cine va administra schema de ajutor de stat, cine este ministerul care coordonează implementarea acestui proiect.

El a arătat că România că a finalizat procedura de selecţie a beneficiarilor eligibili direcţi şi indirecţi, în acest program, şi au trimis la finalul lunii martie lista la Comisia Europeană.

”În acest moment, putem să spunem că avem 6 beneficiari direcţi şi 37 de beneficiari indirecţi, nu s-a finalizat încă procedura de selecţie a lor la nivelul Comisiei Europene, ne aşteptăm să se întâmple lucrul acesta în luna septembrie, urmând să demarăm procedura de finanţare a acestor proiecte” a spus spui el.

Bugetul alocat prin PNRR este de 500 de milioane de euro şi, prin această Hotărâre de Guvern, este specificat mecanismul prin care se vor reduce cotele de finanţare, pentru aceste proiecte, atunci când bugetul va depăli cele 500 de milioane, sau, când proiectele eligibile vor fi sub această sumă, am menţionat care sunt unităţile beneficiare şi cum vor fi selectate.

”Obiectivul, în situaţia subfinanţării, va fi de a sprijin unităţile de cercetare, universităţile, pentru crearea de centre de inovare în domeniul microelectronicii”, a mai spus el.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.