Ministrul Economiei, Florin Spătaru, afirmă, marţi seară, că se întâlneşte săptămânal cu investitori străini, iar aceştia îi transmit că România este printre ţările atractive pentru dezvoltarea de noi investiţii sau extinderea celor existente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Interesul oamenilor de afaceri străini de a investi în ţara noastră este tot mai evident. În calitate de ministru al economiei, mă întâlnesc săptămânal cu investitori din multe ţări europene care îmi transmit că România se află pe primul loc în rândul ţărilor atractive pentru dezvoltarea de noi afaceri, sau pentru extinderea celor deja existente în ţara noastră”, a scris, marţi seară, pe Facebook, ministrul Economiei.  

Florin Spătaru anunţă că s-a întâlnit cu reprezentanţii STIHL, ”un investitor care promovează de foarte mulţi ani un brand de unelte electrice de notorietate în întreaga lume”.  

”Salut iniţiativa companiilor care iau în calcul investiţiile verzi, bazate pe tehnologii noi, prietenoase cu mediul şi, mai ales, adaptate industriei viitorului”, a mai transmis ministrul.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.