Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care precizează că, cu cât se intervine mai rapid în economie, cu atât consecinţele sunt mai mici şi poate fi controlată revenirea economică, în caz contrar, riscăm să traversăm curând o criză economică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta a vorbit, într-un comunicat, de cifrele prezentate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care arată încetiniri semnificative ale tuturor indicatorilor economici relevanţi din perspectivă temporală pentru sectorul industrial.

”Datele INS reflectă o realitate pe care am semnalat-o şi noi în cadrul ultimului sondaj ce a vizat anticipările şi estimările antreprenorilor cu privire la principalii indicatori economici. Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri, cu termene asumate pentru fiecare măsură în parte. În toată această perioadă, noi am propus o serie de măsuri care au fost implementate de către Guvern însă, sunt necesare şi altele, este necesară susţinerea investiţiilor la fel de mult cât este necesar să stimulăm consumul pentru că în această perioadă s-au schimbat foarte multe comportamente, este necesară implementarea voucherelor de consum sau alocarea urgentă către IMM-uri a sumelor despre care vorbeşte Guvernul. Cu cât intervenim mai rapid în economie, cu atât consecinţele sunt mai mici şi putem controla această revenire economică, în caz contrar, riscăm să traversăm curând o criză economică”, afirmă Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

Biroul de presă al Institutului Naţional de Statistică a publicat marţi indicii valorici pentru luna mai 2020 ai cifrei de afaceri din industrie, ai comenzilor noi din industrie şi ai producţiei industriale. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent (mai 2020, raportat la mai 2019).

”Principalele constatări relevante evidenţiază următoarele: producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 30,6%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-33,8%), industria extractivă (-18,2%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,8%); producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 28%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-31%), industria extractivă (-17,4%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,6%); cifra de afaceri din industrie, în luna mai 2020, faţă de luna mai 2019, a scăzut pe ansamblu cu 31%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-31,4%) şi în industria extractivă (-15,8%)”, arată CNIPMMR, citând datele INS.

De asemenea, luând în calcul grupările statistice pentru fiecare domeniu major de activitate, datele relevă următoarele scăderi ale cifrelor de afaceri: industria energetică (-51,3%), industria bunurilor de capital (-43,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-26,4%),  industria bunurilor intermediare (-21,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-15,7 %).

Totodată, comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna mai 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au scăzut cu 32,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-37,6%), industria bunurilor de uz curent (-27,8%), industria bunurilor intermediare (-27,2%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,2%).

”Aşadar, datele prezentate astăzi relevă încetiniri semnificative ale tuturor indicatorilor economici relevanţi din perspectivă temporală pentru sectorul industrial (producţia în sine, cifra de afaceri actuală şi comenzile pentru viitor, comenzi ce se vor reflecta în cifra de afaceri înregistrată în următoarea perioadă de timp). În plus, dinamica indicatorilor economici din prezent (producţia industrială şi cifra de afaceri actuală) este justificată de lock-down-ul impus de autorităţi în vederea minimizării efectelor medicale ale pandemiei Covid-19. Îngrijorătoare este însă evoluţia comenzilor din acest domeniu, o scădere de aproape o treime reprezentând un şoc major pe termen mediu şi, potenţial, pe termen lung asupra întregii economii, nu numai asupra sectorului industrial, având în vedere legăturile dintre sectoarele economice din România”, mai spun reprezentanţii CNIPMMR.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.