Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a avut, a sediul instituţiei o întâlnire cu reprezentanţii principalelor forme asociative din sectorul vegetal, pentru a discuta provocările cu care se confruntă fermierii. El i-a asigurat pe fermieri că va continua să susţină la Consiliul de miniştri de la Bruxelles creşterea bugetului Politicii Agricole Comune şi a nivelului plăţilor directe, simplificarea condiţionalităţilor de mediu, având în vedere contextul economic dificil, eligibilitatea achiziţiei animalelor de reproducţie şi continuarea derogării la neonicotinoide.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Între problemele ridicate în cadrul şedinţei amintim: managementul riscului, derogarea la neonicotinoide, accesul la creditare, Legea arendei, investiţii în infrastructura de irigaţii, reorganizarea MADR şi a instituţiilor subordonate, reglementarea sistemului antigrindină, etichetarea produselor agroalimentare, digitalizarea în agricultură, conform comuninicatului de presă al Ministerului Agriculturii.

Florin Barbu a trecut în revistă revendicările fermierilor din perioada protestelor de la începutul anului, analizând stadiul de implementare a fiecărei solicitări şi stabilind etapele ulterioare ce urmează a fi parcurse pentru finalizarea tuturor obiectivelor asumate prin procesul verbal.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Ministrul PSD şi-a manifestat deschiderea spre dialog constant cu reprezentanţii mediului asociativ, asigurându-i de sprijinul său şi al MADR.

El i-a asigurat pe fermieri că va continua să susţină la Consiliul de miniştri de la Bruxelles creşterea bugetului Politicii Agricole Comune şi a nivelului plăţilor directe, simplificarea condiţionalităţilor de mediu, având în vedere contextul economic dificil, eligibilitatea achiziţiei animalelor de reproducţie şi continuarea derogării la neonicotinoide.

Acesta a oferit membrilor asociaţiilor din sectorul agricol răspunsuri punctuale şi a adăugat că dialogul cu fermierii oferă posibilitatea Ministerului Agriculturii să elaboreze şi să implementeze programe şi strategii benefice pentru agricultura din România, porivit sursei citate.

Alături de ministrul Agriculturii s-au aflat secretarul de stat Violeta Muşat şi conducerea direcţiilor tehnice din MADR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.