Firmele care funcţionau de 18 ani într-o clădire de 1.500 de metri pătraţi a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) fără să plătească chirie vor fi evacuate. Hotărârea privind evacuarea Asociaţiei „Incubator de Afaceri" din clădire a fost luată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi este executorie, cu drept de apel în termen de cinci zile de la pronunţare. „S-a terminat şi episodul în care nişte băieţi deştepţi furau cu clădirea de la statul român, adică de la noi toţi”, afirmă ministrul Radu Miruţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

MEDAT anunţă, joi, că a câştigat pe fond litigiul privind imobilul situat pe Şoseaua Olteniţei nr. 225, unde de 18 ani funcţionau mai multe firme care nu plăteau nicio chirie către minister. Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a dispus evacuarea Asociaţiei „Incubator de Afaceri" din clădire. Decizia instanţei este executorie, cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare.

„S-a terminat şi episodul în care nişte băieţi deştepţi furau cu clădirea de la statul român, adică de la noi toţi. Instanţa a decis ca cei care au încasat 18 ani ilegal zeci de mii de euro în locul statului român trebuie să plece. Vor fi evacuaţi! Au cinci zile să facă apel. Dacă instanţa nu se răzgândeşte, vom trece la evacuare ca să recuperăm ceea ce aparţine statului român", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

La începutul mandatului său, în luna iulie, ministrul Economiei, a adus în atenţia publică situaţia unui imobil aflat în proprietatea statului şi administrarea ministerului, o clădire de 1.500 de metri pătraţi, cu 54 de birouri, în care de 18 ani funcţionau mai multe firme, fără ca instituţia să încasează chirie, unele dintre aceste birouri fiind chiar închiriate şi subînchiriate. 

Potrivit MEDAT, clădirea a fost folosită de „Centrul Incubator de Afaceri" în baza unui contract care a expirat în 2004.

Situaţia a fost semnalată în mai multe rânduri în rapoartele Curţii de Conturi care a atras atenţia că, deşi prin actul normativ de înfiinţare ministerului i-a fost atribuit în administrare acest imobil aflat în domeniul public al statului, instituţia nu şi-a exercitat drepturile, în spaţiile aferente desfăşurându-se activităţi economice de către persoane juridice private fără ca ministerul să poată justifica modul de atribuire a utilizării spaţiilor de către acestea, a precizat sursa citată. 

De asemenea, Curtea de Conturi a precizat că imobilul nu apărea în evidenţa contabilă a instituţiei, nu era înscris în evidenţele cadastrale la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi apărea înregistrat la valoarea de 1 leu în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Aceleaşi rapoarte au revelat că 55 de firme îşi declaraseră sediu social/punctul de lucru în imobilul din Şoseaua Olteniţei nr. 225 A, în baza contractelor încheiate cu Asociaţia „Incubator de Afaceri", prin care au fost percepute anual sume cuprinse între 240 - 4.800 de euro (fără TVA), în unele situaţii spaţiile fiind subînchiriate.

La doar o săptămână după identificarea neregulilor, ministrul Radu Miruţă a reuşit să finalizeze procesul de intabulare şi a demarat procesul pentru a asigura reintrarea efectivă în posesia clădirii. 

Procesul împotriva Asociaţiei „Centrul Incubator de afaceri" a fost iniţiat în 29 iulie 2025.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.