Piaţa echipamentelor pentru construcţii a înregistrat un trend crescător în ultimii trei ani: de la 723 de unităţi vândute în 2013 şi 1.040 în 2014, în 2015 cererea s-a situat la 1.288 de unităţi, potrivit datelor companiei Marcom RMC’94, liderul pieţei de echipamente de construcţii şi industriale din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O analiză detaliată pe clasele de utilaje terasiere vândute, făcută publică, miercuri, de Marcom, arată însă o lipsă a investiţiilor companiilor de construcţii în echipamente specializate, pe fondul unor deficienţe majore la capitolul proiecte de infrastructură, semnalate de către mediul economic în ultimii ani în România.

“Atunci când volumul lucrărilor de infrastructură va creşte, constructorii  îşi vor pune cu adevărat problema productivităţii şi a preciziei ridicate şi vor avea nevoie de utilaje specializate. Dacă, în schimb, vom avea în continuare lucrări de volume mici, care nu impun neapărat o calitate deosebită, cererea de echipamente cu tehnologii avansate va fi ca şi până acum, redusă”, punctează directorul general Marcom RMC’94, Constantin Marcu.

Anul trecut, managerul a observat o creştere a cererii pentru echipamente de construcţii multifuncţionale, cum  sunt buldoexcavatoarele, midi-excavatoarele sau mini-încărcătoarele multifuncţionale şi încărcătoare frontale, numărul unităţilor vândute majorându-se la 977 în 2015, comparativ cu 752 în anul anterior.

Utilajele specializate de construcţii şi minerit reprezintă doar 28,6% din piaţă, în 2015 fiind vândute 311 unităţi din aceste game, comparativ cu 288 de unităţi în 2014.

„Un volum de piaţă pe segmentul de utilaje terasiere de 2.000-2.200 de unităţi reprezintă un optim al pieţei, însă avem nevoie de o strategie coerentă  de dezvoltare a proiectelor de infrastructură, activităţilor de construcţie şi reabilitare a drumurilor şi autostrăzilor şi, evident, în paralel dezvoltarea sectorului de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale şi lucrări edilitare”,  subliniază director marketing al Marcom, Răzvan Marcu.

Potrivit celui mai nou raport al Comitetului European pentru Echipamente de Construcţii (CECE), România rămâne o piaţă atipică din punctul de vedere al cererii de echipamente, buldoexcavatorul fiind cel mai cerut tip de utilaj.

Dacă la nivel european, anul trecut s-au vândut 5.338 de buldoexcavatoare, adică 5,2% din volumul total de pe piaţa de echipamente terasiere, în România ponderea acestor utilaje este de 53,5%, fiind vândute 683 de unităţi.

”România urmează însă trendul general la nivel european, precum şi exemplul Poloniei, o piaţă cu un parcurs similar cu cel al pieţei autohtone, astfel că buldoexcavatorul îşi pierde din popularitate în detrimentul tandemului mini/midi excavator – încărcător compact”, mai spune Răzvan Marcu.

Cu capital 100% românesc, Marcom este distribuitorul exclusiv pe piaţa locală al mărcilor Komatsu, Grove, Potain, Hidromek, McCloskey, Dieci, Mantsinen, Indeco şi Mantovanibenne.

Compania, înfiinţată în 1992, are acum 70 de angajaţi şi un portofoliu de peste 2.000 de clienţi la nivel naţional, din domenii ca minerit, construcţii, industrie, reciclare, agricultură, balastiere, cariere de piatră, demolări, municipalităţi, companii de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.