Facebook a exprimat vineri scuze pentru o eroare în măsurarea vizonărilor de către utilizatori a conţinutului video pe reţeaua de socializare, care a mărit timpul petrecut în acest fel, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Operatorul platformei de socializare a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că datele privind timpul mediu petrecut de utilizatori vizionând filmuleţe au fost umflate artificial pentru că au fost luate în considerare doar cele urmărite cel puţin trei secunde.

La momentul respectiv Facebook a precizat că discrepanţa nu a influenţat facturile pentru publicitate. Compania a introdus totodată un nou sistem de măsurare a vizionărilor.

Creşterea puternică a conţinutului video pe reţeaua de socializare a atras un interes semnificativ al furnizorilor de publicitate, iar Facebook a beneficiat de reorientarea cheltuielilor pentru publicitate către Internet şi alte platforme mobile.

Veniturile din publicitate au fost principalul motor pentru veniturile totale ale Facebook în trimestrul trecut, cu un avans de 63%, la 6,24 miliarde de dolari.

”Chiar dacă este vorba doar despre unul dintre multele elemente luate în considerare, luăm în serios orice eroare”, a declarat David Fischer, vicepreşedinte pentru afaceri şi parteneriate de marketing la Facebook.

Anunţul poate da o lovitură serioasă Facebook pe segmentul video, care a crescut puternic în ultimii doi ani, a arătat Sarah Wood, co-CEO la compania de publicitate Unruly, deţinută de News Corp.

WALL Street Journal a relatat încă de joi că divizia de publicitate a Publicis Groupe a fost informată de Facebook că o metodă anterioară de măsurare a supraestimat timpul mediu petrecut de utilizatori vizionând filme cu 60%-80%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.