Compania Mega Image şi-a propus ca, până în anul 2040, toată energia pe care o consumă să fie din surse ecologice, iar până în 2050 ţinta este ca şi produsele pe care le comercializează să fie rezultatul unor acţiuni care să aibă emisii „zero sau aproape zero”, afirmă Emanuel Pârvulescu, Sustainability Lead în cadrul Mega Image.
„Fiecare companie are un indicator, investeşte mai mult mai mai puţin în diverse proiecte, însă din din perspectiva mea şi a Mega Image, cel mai important lucru este respectul. Respectul vine pentru colegii noşri, dar şi pentru comunităţile în care operăm şi pentru clienţii noştri”, a afirmat Emanuel Pârvulescu joi, în cadrul evenimentului Competitive Sustainability Summit organizat de agenţia de presă News.ro.
Potrivit acestuia, sustenabilitatea depinde de fiecare consumator în parte, el făcând referire, în acest context, la risipa alimentară, la felul în care aceasta este gestionată, dar şi la felul în care fiecare resursă este utilizată, la orice nivel.
„Planul nostru este foarte clar şi nu ne schimbăm strategia: până în 2040 ne dorim ca toată energia pe care o consumă Mega Image să fie verde iar până în 2050 ne dorim ca şi produsele pe care le comercializăm să meargă tot în zona de emisii zero sau aproape zero”, a subliniat Emanuel Pârvulescu.
Potrivit acestuia, pe parcursul verii şi o parte din toamnă, când este sezonul legumelor, Mega Image vinde astfel de produse ale unor producători locali, ca parte a strategiei de sustenabilitate. Iarna şi primăvara, produsele care nu sunt disponibile local sunt importate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.