Un număr de opt state europene sunt afectate de apariţia în ultimele săptămâni a unor focare de gripă aviară, iar autoritatea pentru siguranţa alimentelor din Ungaria a ordonat weekendul trecut sacrificarea tuturor păsărilor pe o rază de un kilometru în jurul unor focare identificate în sudul ţării, potrivit agenţiei de presă MTI, citată de Xinhua.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Ungaria, zeci de mii de păsări vor fi sacrificate în apropierea oraşelor Bugac şi Kiskunmajsa, în regiunea Bacs-Kiskun, iar fermierii vor fi despăgubiţi.

Marţea trecută, autoritatea veterinară naţională a ordonat ca toate păsările din regiunile Bekes, Bacs-Kiskun şi Csongrad să fie ţinute închise, pentru a preveni contactul acestora cu raţele sălbatice care au răspândit virusul H5N8.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Măsuri similare pentru protejarea sau sacrificarea păsărilor au fost luate în Germania, Austria, Olanda, Polonia, Danemarca, Croaţia şi Elveţia, care sunt expuse pentru că se află pe ruta de migraţie a raţelor, potrivit Reuters.

În Germania, două epidemii din nordul ţării au ucis 3.000 de pui şi au dus la sacrificarea a 33.000 de pui la o fermă.

Franţa, cel mai mare crescător de păsări din Europa, nu a înregistrat cazuri de îmbolnăvire, dar a impus joia trecută măsuri preventive fermierilor şi a restricţionat vânătoarea, din cauza epidemiilor din statele vecine.

Potrivit Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură a ONU (FAO), epidemia de gripă aviară a izbucnit acum două luni şi va continua să pună în pericol Uniunea Europeană până în primăvara anului 2017.

Ca măsură preventivă, Ucraina a decis vineri să suspende importurile de păsări şi produse din carne de pasăre din  Austria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.