Amphastar Pharmaceuticals va cumpăra medicamentul Baqsimi, care tratează hipoglicemia, de la compania Eli Lilly, într-un acord în valoare de până la 1,08 miliarde de dolari, deoarece îşi propune să-şi sporească portofoliul de medicamente pentru combaterea nivelului scăzut al glucozei din sânge, au declarat luni cele două companii, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Amphastar va plăti 500 de milioane de dolari la finalizarea tranzacţiei şi încă 125 de milioane de dolari în numerar după un an.

Eli Lilly este, de asemenea, eligibilă pentru a primi plăţi de referinţă de până la 450 de milioane de dolari pe baza vânzărilor de Baqsimi, singurul medicament administrat nazal pentru tratarea scăderii severe a glucozei din sânge sau hipoglicemiei la persoanele cu diabet.

Hipoglicemia severă se caracterizează printr-o funcţionare psihică sau fizică alterată, care, dacă nu este tratată, poate duce la pierderea cunoştinţei, convulsii, comă şi chiar deces.

Lansat în 2019, Baqsimi a înregistrat vânzări la nivel mondial în valoare de 139,3 milioane de dolari în 2022, au spus companiile.

Lilly achiziţionase Baqsimi de la Locemia Solutions în 2015.

Medicamentul conţine un compus activ glucagon, o formă de hormon produs în pancreas, care stimulează producţia de glucoză.

Amphastar intenţionează să ofere investiţii comerciale dedicate pentru Baqsimi.

Compania a primit aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA pentru prima versiune generică de injecţie cu glucagon în 2020.

Alte medicamente care sunt utilizate pentru a trata glicemia scăzută la pacienţii cu diabet zaharat includ Zegalogue, al companiei Novo Nordisk, şi Gvoke HypoPen, al companiilor GlucaGen şi Xeris Pharmaceuticals.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.