Compania de curierat DPD România a anunţat luni că a investit peste 2 milioane de euro în infrastructură, pentru a face faţă volumului uriaş de colete, în condiţiile în care noile restricţii din Valul IV al pandemiei vor duce la livrări record de Black Friday.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Firmele de curierat se aşteaptă la livrări record în ziua de 12 noiembrie, de Black Friday. Comenzile se vor dubla comparativ cu o zi obişnuită, iar la nivelul întregii luni vor creşte cu 50% faţă de o perioadă normală de livrări, apreciază reprezentanţii companiei DPD România. Numărul record de colete care vor fi livrate anul acesta de Black Friday va fi influenţat decisiv de valul IV de pandemie, care a dus oricum la o creştere cu 30% a livrărilor. Ca să facă faţă livrărilor, DPD România a angajat în această perioadă 200 de curieri şi a investit peste 2 milioane de euro în mărirea flotei de maşini, extinderea capacităţii principalelor huburi din ţară şi în patru noi depozite în Galaţi, Mangalia, Câmpulung şi Sighetul Marmaţiei", anunţă compania.

Anul acesta, Black Friday va fi organizat în România pe 12 noiembrie, iar reprezentanţii firmelor de curierat spun că eCommerce-ul va exploda.

"Volumele de Black Friday 2021 vor fi cu 20% mai mari comparativ decât cele de anul trecut, când oricum pandemia de Covid-19 crescuse cu 45% ponderea eShopping-ului faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019. Trendul se va menţine toată luna, cu alte puncte de vârf în zilele de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, şi vor continua toată luna decembrie, în perioada de pregătiri pentru sărbătorile de iarnă", arată compania.

Ca să prevină întârzierile la colete, compania de curierat DPD România a mărit capacitatea hub-urilor din Bragadiru, Bacău şi Oradea, cu noi echipamente şi benzi de sortare. În plus, a deschis depozite noi la Galaţi, Mangalia, Câmpulung, Sighetul Marmaţiei, precum şi în alte localităţi mai mici. De asemenea, au fost înfiinţate noi linii de transport, inclusiv către Bulgaria.

„Pe lângă măsurile menţionate, echipa noastră se bazează şi pe sistemul de lockere şi oficii din ţară. De asemenea, am implementat Predict, un serviciu unic pe piaţa de curierat din România, care le spune cumpărătorilor ora exactă la care va ajunge curierul la ei la uşă. Pentru a descuraja contactul direct, am dotat toţi curierii din oraşe cu dispozitive care vor permite plata cu cardul. Recomandăm tuturor să fie selectivi şi responsabili”, a declarat Karla Codrea, CEO DPD România.

Livrările internaţionale vor creşte şi ele de Black Friday, cu aproximativ 20%, se aşteaptă reprezentanţii companiei, care cred că pragul maxim va fi atins cu ocazia Cyber Monday (corespondentul în online al Black Friday), care va avea loc pe plan mondial în data de 29 noiembrie.  

În ceea ce priveşte tendinţele eCommerce-ului în România, reprezentanţii firmelor de curierat spun că se observă o accelerare a comenzilor online în zonele rurale (creştere cu 20%). De asemenea, se constată că se comandă din ce în ce mai mult haine vintage. 

La rândul lor, marile magazine online pregătesc evenimentul de Black Friday cu luni în avans. Iar principalele preocupări se referă la capacitatea şi funcţionalitatea magazinelor online, discounturi, asigurarea unor stocuri care să acopere cererile foarte mari şi asigurarea protocoalelor de siguranţă.

„Pe lângă gama variată de produse şi discounturile generoase, ne-am asigurat că site-ul are performanţa necesară unui volum crescut de căutări şi de comenzi online. Evident că un eveniment cum este Black Friday presupune o presiune uriaşă pe logistică, însă am realizat, încă de anul trecut, investitii care au crescut capacitatea de procesare a comenzilor online”, a precizat Cristina Popa, Board Member & E-commerce Director la retailerul care operează cea mai mare reţea de magazine şi jucării din România. 

Valul al patrulea al pandemiei a început să ţină oamenii deoparte de magazine şi să-i determine să prefere cumpărăturile online. S-a ajuns ajuns astfel la creşteri cu 30% a numărului de colete livrate, faţă de perioada dinainte de acest val, iar tendinţa de creştere se va menţine ca urmare a noilor restricţii care intră în vigoare de astăzi, luni, 25 octombrie.

În topul produselor comandate au fost jucăriile, obiectele home-deco, hainele, electronicele, produsele de sănătate şi wellness, produsele farmaceutice, cosmeticele şi echipamentele sportive. De asemenea, s-au dublat livrările internaţionale, iar în topul produselor comandate sunt piesele auto, categorie care a înregistrat o creştere cu 114%.

Compania DPD România face parte din DPDgroup, lider european în livrări rutiere, şi este activă pe piaţa locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Compania de curierat are peste 2000  de angajaţi (inclusiv francizele) şi peste 18 milioane de colete livrate.

 

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.