Preşedintele american Donald Trump a avertizat sâmbătă că ar putea impune tarife pe importurile de petrol pentru a proteja angajaţii din sectorul american al energiei de prăbuşirea preţurilor ţiţeiului, care a fost agravată de un război pe cota de piaţă dintre Rusia şi Arabia Saudită. Transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă va fi nevoie să aplic tarife pentru petrolul care vine din afară sau dacă va trebui să fac ceva pentru a proteja zecile de mii de angajaţi din sectorul energiei şi companiile noastre extraordinare care asigură toate aceste locuri de muncă, voi face tot ceea ce va fi necesar”, a declarat Trump la un briefing de presă pe tema epidemiei de coronavirus.

Preţurile petrolului au scăzut cu circa două treimi în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus care zdrobeşte cererea, în timp ce marii producători de petrol Rusia şi Arabia Saudită au mărit peroducţia în războiul lor pentru cota de piaţă.

Statele Unite  au devenit în ultimii ani cel mai mare producător de petrol din lume, uneori concurând la exporturi cu Rusia şi membri ai OPEC.

În condiţiile declinului preţurilor petrol, multe companii energetice americane puternic îndatorate riscă intrarea în faliment, în timp ce muncitorii riscă să fie concediaţi.

După o întâlnire cu directori din industria petrolieră care a avut loc vineri, Trump a spus că nu ia în considerare impunerea de tarife în acest moment, dar că acestea sunt un instrument care ar putea fi utilizat ”dacă nu vom fi trataţi corect”.

Două grupuri industriale majore, American Petroleum Institute şi American Fuel & Petrochemical Manufacturers, i-au transmis miercuri lui Trump, prin intermediul unei scrisori, că impunerea de tarife importurilor de petrol ar pune în pericol sectorul american de rafinare, întrucânt unele rafinării depind de ţiţeiul din străinătate.

În 2019, Statele Unite au importat 1 milion de barili de petrol pe zi din Rusia şi Arabia Saudită, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei din Statele Unite.

Trump a reiterat sâmbătă că Arabia Saudită l-a informat că a convenit cu Rusia să reducă împreună producţia de ţiţei cu o cantitate fără precedent de cel puţin 10 milioane de barili pe zi. Cele două ţări nu au confirmat planul, afirmând că trebuie să discute modalităţi de stabilizare a pieţelor petrolului.

OPEC şi Rusia au amânat până pe 9 aprilie o reuniune care trebuie să aibă loc luni, au declarat surse din cadrul organizaţiei, din cauza unei dispute dintre Arabia Saudită şi Rusia referitoare la cine poartă vina pentru prăbuşirea preţurilor petrolului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.