Directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Dumitru Nancu, afirmă că, pentru prima dată în 15 ani, plafonul de garantare pentru programul Noua Casă - fostul program Prima Casă - nu a fost epuizat, anul trecut. El arată că la începutul acestui an se remarcă ”o oarecare accelerare a ritmului” de accesare a creditelor garantate de stat. Nancu anunţă că alte două instituţii de creditare se vor alătura celor 14 înscrise deja în acest program.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Chiar dacă anul trecut a fost în premieră, în 15 ani, în care nu s-a epuizat plafonul de garantare de 1,5 miliarde - 93% s-au epuizat - anul acesta am depăşit în prima lună peste 500 de credite, deci se vede o oarecare accelerare a ritmului. Noi avem convenţii de colaborare cu 14 instituţii financiar-bancare, pe circuit de aprobare încă două instituţii financiare, practic o să fie 16 şi avem acelaşi plafon de garantare: 1,5 miliarde. (...) Noi sperăm ca până la sfârşitul anului pe programul Noua Casă să epuizăm acest plafon”, a declarat Dumitru Nancu, miercuri, la Piteşti. 
 
Conform acestuia, pe locul întâi la accesări de credite prin acest program garantat de stat se situează judeţul Iaşi, urmat de Ilfov, Sectorul 3 al Capitalei, judeţul Cluj şi judeţul Argeş. 
 
În ceea ce priveşte programul IMM Invest, şeful Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a afirmat că ”din cei 6,2 miliarde buget aprobat, deja am depăşit 1,5 miliarde, noi sperăm ca la rectificarea din iulie să mai cerem bani”.

Urmăreşte conferinţa News.ro ”Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023”, joi, 30 martie, începând cu ora 10.00, pe www.News.roFacebook News.ro si  Profit News TV.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.