Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) anunţă că valoarea totală a despăgubirilor plătite în baza poliţelor de răspundere civilă de către companiile membre ale Uniunii a fost, anul trecut, de 4,84 milioane de euro în cazul firmelor care au încheiat poliţe de răspundere civilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În desfăşurarea oricărui tip de activitate prestată pot fi cauzate prejudicii unor terţe persoane care le afectează financiar din cauza unor erori sau a neglijenţei profesionale. Din fericire, asigurările de răspundere civilă pot oferi acoperiri specifice oricărui tip de business, astfel că pot reprezenta acel instrument necesar care să protejeze atât patrimoniul terţilor păgubiţi, cât şi pe acela al asiguraţilor oferindu-le posibilitatea de a-şi continua activitatea şi în situaţii mai dificile”, a declarat preşedinte UNSAR, Alexandru Ciuncan.
Potrivit unui comunicat al UNSAR, o analiză realizată la nivelul asociaţiei arată că valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut de către membrii UNSAR în baza asigurărilor de răspundere civilă destinate companiilor a fost de 23,8 milioane de lei, reprezentând 4,84 milioane de euro.
„Topul primelor 5 despăgubiri achitate de companiile membre UNSAR anul trecut, în baza acestor asigurări, însumează peste 7,8 milioane de lei. Din această valoare, 78% a reprezentat suma totală acordată ca despăgubiri în baza poliţelor de răspundere civilă legală, diferenţa fiind reprezentată de poliţele de răspundere civilă profesională, pentru riscuri de tipul daunelor materiale, vătămări corporale şi pierderi financiare provocate de asiguraţi partenerilor de business”, precizează documentul citat. 
Uniunea anunţă de asemenea că planul #BusinessSOS, realizat cu sprijinul instituţional pentru educaţie financiară din partea ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară şi susţinut de BVB – Bursa de Valori Bucureşti, pune la dispoziţia antreprenorilor mai multe informaţii, inclusiv cu privire la asigurările de răspunderi civile legale şi profesionale.
Planul reprezintă suportul de care au nevoie companiile pentru a se informa despre asigurările de bunuri, răspunderi civile, asigurări pentru riscuri financiare sau asigurările împotriva riscurilor cibernetice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.