Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, a înfiinţat în parteneriat cu Primăria Curteşti reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în trei localităţi din judeţul Botoşani. Reţeaua are aproximativ 11 kilometri, iar valoarea investiţiei depăşeşte 2,5 milioane de lei, din care jumătate a fost suportată de companie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Localităţile Hudum, Mănăstirea Doamnei şi Agafton, care aparţin comunei Curteşti (jud. Botoşani), beneficiază de alimentare cu gaze naturale de la finele anului trecut, urmare a parteneriatului public-privat dintre autorităţile locale şi operatorul reţelei de distribuţie Delgaz Grid. Peste 2,5 milioane de lei este valoarea investiţiei care a constat în înfiinţarea reţelei de gaze naturale din cele trei localităţi, în lungime de circa 11 kilometri”, anunţă compania.

Etapa următoare pe care o au de parcurs locuitorii din Hudum, Mănăstirea Doamnei şi Agafton, respectiv instituţiile şi firmele din zonă, este realizarea racordurilor individuale.

„Aproape jumătate din valoarea investiţiei din comuna Curteşti a fost contribuţia companiei Delgaz Grid. Cele trei distribuţii nou-înfiinţate în judeţul Botoşani sunt parte a celor 14 realizate pe parcursul anului trecut în baza parteneriatelor încheiate cu autorităţile locale”, spune Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.

„Asocierea cu compania Delgaz Grid a fost una de impact şi iată că reţeaua de gaz nu mai este doar un proiect pe hârtie, ci a devenit o realitate. În curând, întreaga comunitate din zonă va resimţi beneficiile alimentării cu gaze naturale”, a declarat Maricel Anton, primarul comunei Curteşti.

În anul 2023, Delgaz Grid a înfiinţat 14 distribuţii de gaze naturale, lungimea totală a reţelei construite depăşind 110 km. Cea mai mare distribuţie de gaze naturale dintre cele 14 înfiinţate în 2023 în parteneriat cu autorităţile locale este cea din municipiul Topliţa (jud. Harghita), cu o lungime de 35 de kilometri.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,37 miliarde de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.