Cererea pentru călătoriile în circuitele perioadei de toamnă înregistrează o creştere de 43%, până în prezent, comparativ cu anul precedent, arată agenţia de turism DAL Travel. În sezonul de toamnă, 50% dintre turişti aleg circuitele asiatice, 30% destinaţiile exotice îndepărtate iar 20% destinaţiile calde mai apropiate, precum Egipt, Iordania, Emiratele Arabe Unite sau Maroc. Tarifele încep de la 1.300 euro/persoană în cameră dublă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chiar dacă acest sezon estival şi vacanţele s-au încheiat pentru marea majoritate, cerinţele şi dorinţele turiştilor DAL Travel nu iau deloc „vacanţă”. Cererea pentru călătoriile în circuitele perioadei de toamnă înregistrează o creştere de 43%, până în prezent, comparativ cu anul precedent. În sezonul de toamnă, 50% dintre turişti aleg circuitele asiatice, 30% destinaţiile exotice îndepărtate iar 20% destinaţiile calde mai apropiate, precum Egipt, Iordania, Emiratele Arabe Unite sau Maroc”, anunţă compania.

Câteva zeci de grupuri cu însoţitor au plecat sau sunt pe „picior de plecare” zilele următoare către mai toate colţurile lumii:  SUA: Coasta de Vest şi cele mai frumoase parcuri; Turcia; Tunisia – Marele Circuit; Coreea de Sud; China – marele circuit; Maroc; Liban; Panama – Columbia – Ecuador – Galapagos; Africa de Sud; Mexic – Guatemala – Honduras – Belize; Croazieră Asiatică: Japonia – Hong Kong – Vietnam – Singapore; Azerbaijan – Georgia – Armenia; Chile - Marele Circuit & Insula Paştelui.

Topul preferinţelor turiştilor vizează, pentru actualul sezon de toamnă, Asia, America Latină, Africa, America de Nord, Europa şi Australia.

Peste 65 de circuite au fost vândute, dar şi alte 15 circuite cu locuri sunt încă disponibile, potrivit companiei.

”În cazul circuitelor disponibile fiecare turist poate regăsi ceea ce doreşte, începând cu visul de a admira culorile acestui anotimp într-un peisaj de vis în Coreea de Sud & Japonia sau alegând din belşugul bucătăriei traditionale turceşti în „Periplu Culinar în Anatolia”. De asemenea, destinaţiile cu peisaje tropicale vor continua să satisfacă nostalgicii sezonului estival prin comoditatea şi luxul unor croaziere speciale, precum: SUA - Coasta de Vest şi Croazieră în Arhipelagul Hawaian, Panama – Columbia – Curacao – Bonaire – Aruba sau Croazieră în Golful Persic”, menţionează agenţia de turism.

DAL Travel anunţă topul circuitelor şi destinaţiilor preferate în sezonul de toamnă. Tarifele încep de la 1.300 euro/persoană în cameră dublă.

  • Sri Lanka – Maldive 
  • Alsacia şi Lorena
  • Thailanda – Malaezia – Singapore 
  • Columbia – marele circuit
  • Australia – Noua Zeelandă 
  • Argentina – Uruguay – Brazilia 
  • Indonezia - Insulele Java si Bali
  • Mexic – Cuba
  • Coreea de Sud – Japonia 
  • Surinam – Guyana Franceză – Guyana – Trinidad & Tobago
  • Namibia – Cascada Victoria
  • SUA – Coasta De Vest şi Croazieră în Arhipelagul Hawaiian 
  • Kurdistan 
  • Croazieră În Panama – Columbia – Curacao – Bonaire – Aruba
  • Croazieră în Golful Persic

„Dacă vara, mulţi turişti se orientează către ţările mediteraneene şi aleg sejururile, toamna revine sezonul circuitelor cu însoţitor şi sunt bucuroasă să constat că dorinţele turiştilor DAL Travel nu iau deloc „vacanţă”, chiar dacă acest sezon estival şi vacanţele s-au încheiat pentru marea majoritate. Observ că se menţine crescut interesul pentru circuitele care combină mai multe ţări, unii turişti considerând că dacă tot se zboară peste „mări şi ţări", această variantă este cea mai atractivă. Dar nu lipsesc nici turiştii care doresc să descopere o destinaţie pe îndelete, pe care să o aprofundeze. Circuitele de toamnă sunt aproape vândute, atenţia noastră în acest moment îndreptându-se către restul perioadelor, pentru care pregătim multe surprize atât pentru anul acesta, pentru Revelion, cât şi pentru anul viitor”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.