Peste 75.000 turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc în weekendul de deschidere de sezon, spune Corina Martin, preşedinte de onoare al patronatului RESTO Constanta şi secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România. Cazarea poate ajunge până la 2.400 de lei de persoană pentru două nopţi în Mamaia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

“Aşteptăm peste 75.000 de turişti pe litoral în weekendul de 1 Mai, datorită evenimentelor ce se organizează mai ales în Costineşti şi Mamaia. Pe primul loc ca număr de turişti prezenţi la un eveniment se va plasa “Beach, Please”, festivalul ce va atrage in Costinesti peste 50.000 participanţi, potrivit organizatorilor. Un întreg comandament de organizare şi siguranţă este deja pregătit, iar operatorii de cazare şi masă au întreaga capacitate de cazare ocupată, la cele mai mari tarife de cazare de pe litoral, raportat la categoria trei stele. Mamaia va atrage, conform estimărilor noastre, peste 30.000 turişti, având în vedere că sunt anunţate multe festivaluri şi evenimente diverse – pe plaje şi în cluburi”, spune Corina Martin,  preşedinte de onoare al patronatului RESTO Constanta şi secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România.

Ediţia cu nr. 30 Sunwaves continuă să atragă un număr foarte mare de vizitatori străini şi români, sunt vândute peste 10.000 de bilete către turişti ce vin din Europa de Vest, pe primele locuri fiind Marea Britanie, Germania şi Italia, dar şi turiştii români.

Grill Fest, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România dar şi Festival du Bonheur oferă o reţetă de succes – gastronomie savuroasă, spectacole culinare şi muzica, cu artişti de renume, anunţaţi deja, pe plajele din Constanţa şi Mamaia, spune Corina Martin.

Vama Veche se va plasa pe locul al treilea în topul destinaţiilor, cu o medie de 7.000 - 8.000 de turişti.

“Surpriza anului trecut în weekendul de 1 Mai revine într-un format grandios în acest an. Suntem pregătiţi şi am anuntat un lineup al celor mai celebri şi fresh artişti internaţionali, care abia aşteaptă să urce pe cea mai mare scenă dedicată culturii urbane din Europa de Est. Toţi sunt la prima venire în România, aşa că plănuim să le arătăm de ce Beach, Please! este un adevărat fenomen!”, afirmă Marinel Ilie, vicepreşedinte Asociaţia Patronală Costineşti.

În cele două staţiuni Eforie sunt aşteptaţi peste 3.000 de turişti.

“Peste 3.000 de turişti sunt aşteptaţi în Eforii, pentru acest weekend, unde, deşi nu avem mari evenimente, oferim tarifele cele mai scăzute, servicii corecte, plaje care nu sunt încă extinse pe toate suprafeţele, linişte şi confort, mai ales pentru familiile cu copii şi oferte pentru bugete de vacanţă diferite”, spune George Lica, preşedinte Patronatul Eforia Turistică.

Tarifele de cazare pentru weekendul de 1 Mai, pentru un pachet de 2 nopti, la o locaţie medie, de categoria trei stele, pornesc de la:

-        350 lei/persoană în Costineşti, până la 520 lei/persoană în hoteluri de 4 stele

-        180 lei/persoană în Venus, până la 900 lei la hoteluri de 4 stele All Inclusive

-        175 lei/persoană în Mamaia, până la 2.400 lei în hoteluri de 5 stele

-        150 lei/persoană în Eforie, până la 1.300 lei în hoteluri de 4 stele, cu demipensiune

”Pentru prima oară, tarifele medii sunt cele mai mari în Costineşti, urmate de cele din Venus şi abia pe locul al treilea urmează Mamaia”, arată patronatul.

EVENIMENTE:

BEACH, PLEASE – 27 aprilie – 1 mai, Costineşti

4 zile şi 4 nopţi va dura, cu un Lineup al celor mai cunoscuţi artişti internaţionali. Peste 50.000 de participanţi au achiziţionat bilete.

SUNWAVES MAMAIA - 27 aprilie - 3 mai, Plaja Blue Beach Mamaia

Peste 10.000 de turişti străini vin în România pentru ediţia cu numărul 30 a festivalului de muzică electronică Sunwaves. 

”Peste 85% din abonamentele vândute până acum sunt către publicul din străinătate, cea mai mai mare pondere având turiştii din Regatul Unit, cu peste 3.000 de bilete cumpărate. Aceştia sunt urmaţi de turiştii italieni cu 1.500 de bilete, francezi cu 1.000 de bilete, spanioli şi germani cu câte 600 de bilete, americani cu peste 300 de bilete, dar şi turişti din UAE, Canada, Columbia, Grecia, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia, Arabia Saudită, Israel şi multe alte ţări. Conceptul festivalului, orarul, design-ul specific şi muzica sunt preferate de turiştii din afara ţării ce călătoresc în România pentru a participa la festivalul SUNWAVES. Aceştia au ocupat deja o bună parte din hotelurile şi apartamentele în regim hotelier din zona festivalului”, spune Corina Martin.

Pe plaja Blue Beach se construiesc 4 scene ce vor găzdui aproape 100 de artişti internaţionali şi români ce vor mixa începând din 27 aprilie fără oprire până în data de 3 mai 2023.

SUNWAVES începe la ora 22:00 în data de 27 aprilie, continuând non-stop până în ziua de 3 mai. 

Printre artiştii invitaţi de numără nume internaţionale precum Marco Carola, Loco Dice, Jamie Jones, Ricardo Villalobos, Luciano, iar România este reprezentată de DJs precum ARPIAR, Dan Andrei, Priku, Arapu, Mahony, Gescu, Cezar şi mulţi alţii. 

Cea de-a treizecea ediţie românească este precedată de înca două ediţii internaţionale, în Zanzibar (2021) şi UAE (2023).

Festival du Bonheur pour le gourmands - 27 aprilie - 1 mai - Plaja Enigma, Mamaia. Intrarea este liberă.

Grill Fest, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România - 29 aprilie - 1 mai , Plaja Reyna, Constanţa

Cei mai cunoscuţi chefi, cele mai relevante branduri din industria cărnii şi artişti de top din industria muzicală - destinat iubitorilor de barbecue, dar şi de muzica. Intrarea este liberă. Sunt anunţaţi peste 20 de chefi barbecue - Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, Smokereală, D’ale Porcului, Frăţia Ceaunelor.

Activităţi sportive, kids area, zonă cu accesorii pentru grătar şi produse specializate, standuri cu specialităţi barbecue din peste 50 de ţări şi peste 70 de tone de carne.

În plus, foarte multe alte evenimente sunt anunţate în cluburi de pe litoral.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.