Comisarul european Corina Creţu a aprobat, miercuri, alocarea a peste 517 milioane de euro pentru proiectul major „Construcţia liniei de metrou 6 (1 Mai-Tokyo)”, ce a fost inclus de autorităţile române în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Este vorba despre prima parte din linia de metrou care va lega Gara de Nord de Aeroportul „Henri Coandă“.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Locuitorii din capitala României vor ajunge mult mai repede în zona de nord a Bucureştiului graţie unei investiţii de peste o jumătate de miliard de euro din Fondul de coeziune. Acest proiect finanţat prin politica de coeziune va îmbunătăţi în mod concret viaţa de zi cu zi a celor 1,8 milioane de locuitori ai Bucureştiului, care vor beneficia astfel de servicii de transport urban mai bune. Sper ca până în 2023 – care este termenul prevăzut pentru implementarea proiectului pe care l-am aprobat astăzi – autorităţile române să găsească soluţii pentru finalizarea magistralei M6, astfel încât să se poată circula pe noua linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Internaţional Otopeni”, a declarat comisarul european pentru politica regională Corina Creţu referitor la proiect. 

Cofinanţarea europeană este destinată construcţiei unei secţiuni de 6 kilometri din linia de metrou, dintr-un total de peste 14 kilometri cât urmează să aibă la final magistrala de metrou M6 (Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă Otopeni). Aceasta va asigura legătura cu linia de metrou M4 (Gara de Nord – Lac Străuleşti). Totodată, proiectul prevede construcţia a şase noi staţii de metrou subterane între zona 1 Mai şi complexul comercial Băneasa - acolo unde urmează să fie amplasată staţia Tokyo -, precum şi achiziţionarea a douăsprezece garnituri de metrou, fiecare cu câte şase vagoane.

Lucrările pentru magistrala de metrou M6, secţiunea 1 Mai – Tokyo, sunt programate să înceapă în a doua parte a acestui an.

"Pe 29 decembrie Guvernul României a depus la Comisia Europeană faza a doua a proiectului de metrou Pipera - Berceni care va atrage bani, este un efort pe care Guvernul l-a făcut şi îi felicit. Probabil că în luna ianuarie vom aproba o parte din metroul magistrala M6 care este de la Bucureşti Gara de Nord până la Ikea, deci o primă parte, după care autorităţile române vor construi în continuare, am înţeles, cu o bancă japoneză cealaltă parte pentru că din punctul nostru de vedere soluţia propusă de autoriăţile române nu este sustenabilă şi eligibilă. Noi vom aproba Gara de Nord - staţia Tokyo, care este undeva lângă Ikea. Este o investiţie masivă. (...) Noi considerăm că analiza beneficiu - cost ar fi mult mai profitabil de a face suprateran, dar autorităţile române nu agreează această idee şi am înţeles că au o înţelegere cu banca japoneză să facă metroul subteran de la un capăt la altul", declara Corina Creţu în 11 ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.