Constanţa: O firmă este cercetată pentru că mai bine de doi ani a colectat şi valorificat ilegal deşeuri / Mai multe deşeuri au fost îngropate

O firmă din judeţul Constanţa este cercetată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece timp de mai bine de doi ani a colectat şi valorificat deşeuri în mod ilegal, iar unele dintre acestea au fost îngropate.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, joi, că procurorii au decis începerea urmăririi penale faţă de o persoană juridică, pentru comiterea infracţiunilor de colectare, transport sau valorificare de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, îngroparea deşeurilor şi abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor.
"Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada anului 2024 - 12 mai 2026, persoana juridică a colectat şi a valorificat deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale. Totodată, societatea în cauză a îngropat şi a ascuns deşeuri, inclusiv cele pentru care nu are autorizaţie de colectare, în perimetrul autorizat de colectare situat în judeţul Constanţa", au afirmat procurorii.
Ei au precizat că au cerut instanţei luarea unei măsuri preventive faţă de persoana juridică, pe o perioadă de 60 de zile, şi care constă în interzicerea încheierii anumitor acte juridice şi interzicerea activităţilor în legătură cu care ar fi fost comise faptele.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră