Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) arată că sumele alocate în bugetul pentru 2022 nu corespund cu indicatorii prevăzuţi în documentul sinteză privind politicile şi programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite. Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, spune că necesitatea asigurării finanţării programelor pentru start-up-uri şi dezvoltarea IMM-urilor este o necesitate a oricărei economii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”CNIPMMR susţine necesitatea orientării spre investiţii a bugetului şi sprijinirea antreprenoriatului, în special a IMM-urilor, în anul 2022 în contextul dat de efectele pandemie de COVID-19 şi de tranziţia către digitalizare şi economia verde”, arată CNIPMMR.

În urma analizei fişelor sinteză de finanţare, CNIPMMR a observat că sumele alocate pentru anul 2022 nu corespund cu indicatorii prevăzuţi în documentul sinteză privind politicile şi programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite, astfel:

  • În Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START se prevede acordarea finanţării de 200.000 lei/IMM, pentru 10.000 de firme, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 520.031.000 de lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 2600 de societăţi;

  • În Programul naţional multianual de microindustrializare se prevede acordarea granturi în valoare maximă de 500.000 lei /IMM unui număr estimat de 1.000 de beneficiari, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 50.000.000 de lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 100 de societăţi la valoarea maximă;

  • În Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă se prevede acordarea acordarea de granturi în valoare maximă de 300.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 50.000.000 lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 166 de societăţi la valoarea maximă;

  • În Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici se prevede acordarea de granturi în valoare maximă de maximă de 200.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiare, dar din alocarea bugetară pe anul 2022 de 157.624.000 lei, rezultă că suma bugetată ajunge pentru 788 de IMM-uri beneficiare la valoarea maximă.

”Având în vedere criza sanitară care afectează mediul de  afaceri şi, în special IMM-urile, necesitatea asigurării finanţării programelor pentru start-up-uri şi dezvoltarea IMM-urilor este o necesitate a oricărei economii. Ministrul antreprenoriatului şi turismului trebuie să vegheze la îndeplinirea indicatorilor asumaţi prin programul de guvernare, care trebuie să se regăsească în bugetul de stat prin finanţarea proiectelor. Totodată aşteptăm mai multă combativitate din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului în ceea ce priveşte finanţarea IMM-urilor şi în acelaşi timp să se asigure că la rectificarea bugetară se vor obţine fondurile necesare pentru susţinerea programelor dedicate antreprenoriatului”, afirmă Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

­­­­În cadrul proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2022, prezentat de Guvernul României, susţinerea start-up-urilor şi antreprenoriatului este prezentată în principal în capitolul dedicat Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului. Potrivit Anexei nr. 3/60 din proiect, în anul 2022 sunt finanţate următoarele programe pentru IMM-uri:

- Programul Stimularea exporturilor - dezvoltarea capacităţii administrative a factorilor din sectorul public implicaţi în dezvoltarea României prin creşterea exportului, precum şi a investiţiilor firmelor româneşti în afara UE;

- Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START, care va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică România Tech Nation de sprijinire şi impulsionare a digitalizării economiei din Programul de Guvernare. Măsura va fi structurată în componente de finanţare Start-up Nation – ediţia a 3-a - finanţarea a 10.000 de proiecte cu o sumă de 200.000 lei pe proiect;

- Programul naţional multianual de microindustrializare va fi implementat conform Pachetului de stimulare a producţiei interne şi a lanţurilor de aprovizionare “Fabricat în România”, în domenii de producţie prin acordarea de granturi în valoare maximă de 500.000 lei /IMM unui număr estimat de 1.000 de beneficiari;

- Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică Innovation în domenii de comerţ şi servicii prin acordarea de granturi în valoare maximă de 300.000 lei /IMM unui număr estimat de 1000 de beneficiari. În cadrul cheltuielilor eligibile se vor regăsi şi software certificat de e-commerce şi de administrare a unei firme (de tip ERP);

- Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică România Tech Nation de sprijinire şi impulsionare a digitalizării economiei – Componenta “Woman in Tech” şi cuprinde elaborarea şi implementarea unei scheme de ajutor de minimis destinată IMM-urilor cu părţi sociale / acţiuni majoritar deţinute de către femei, de granturi în valoare maximă de 200.000 lei /IMM unui număr estimat de 1.000 de beneficiare;

- Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri va fi implementat conform Pachetului de stimulare economică pentru IMM şi constă în acordarea de ajutor financiar de 500.000 lei unui număr estimat de 10 proiecte depuse în parteneriat de către universităţi cu autorităţi publice locale, în care să fie găzduite start-up-uri înfiinţate de studenţi;

- Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin acordarea de credite cu dobândă subvenţionată în valoare de maxim 50.000 lei unui număr estimat de 80 de întreprinderi mici şi mijlocii;

- Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului eveniment de promovare a micilor meşteşugari sau artizani pentru un număr estimat de 100 de beneficiari anual;

- Programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici şi mijlocii - organizarea unui eveniment de promovare a domeniilor prioritare de activitate aferente companiilor româneşti;

- Programul multianual de marketing şi promovare turistică;

- Programul multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice;

- Programul pentru dezvoltarea investiţiilor în turism;

- Schema de ajutor de stat dedicată industriei HoReCa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.