Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că analizează tranzacţia prin care producătorul de ambalaje din sticlă Vetropack Austria Holding AG intenţionează să preia Glass Container Company şi Glass Container Prim din Republica Moldova şi filialele acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Vetropack Austria Holding AG intenţionează să preia Glass Container Company şi Glass Container Prim din Republica Moldova şi  filialele acestora", a informat autoritatea de concurenţă.

În urma acestei tranzacţii, Grupul Vetropack va achiziţiona indirect şi cele două filiale româneşti Glass Container Company-SP şi Glass Container Prim-SP, precum şi filiala din Republica Moldova, GCPrim - Glass Container Prim Plus.

Activitatea principală a filialelor româneşti este reprezentată de vânzarea ambalajelor din sticlă produse de companiile din Republica Moldova.

"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", menţionează autoritatea de concurenţă.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Vetropack Austria este membră a grupului Vetropack, ce are ca principal obiect de activitate fabricarea ambalajelor din sticlă pentru industria alimentară şi a băuturilor. Grupul Vetropack activează pe segmentul proiectării, producerii şi livrării de ambalaje din sticlă, precum şi pe segmentul serviciilor de consultanţă şi asistenţă în domeniul analizei ambalajelor, îmbuteliere, condiţionare, tehnologie de închidere, rafinament decorativ şi etichetare.

Firmele Glass Container Company şi Glass Container Prim din Republica Moldova sunt active în domeniul fabricării şi vânzării de soluţii de ambalare din sticlă.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.