Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Engie România intenţionează să preia EP Wind Project (Rom) Six, care deţine o centrală eoliană în judeţul Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Engie România intenţionează să preia EP Wind Project (Rom) Six SA”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Engie România SA, prin intermediul companiilor controlate de aceasta, activează în sectorul producerii energiei electrice din surse regenerabile (prin operarea unor centrale eoliene şi fotovoltaice), în sectorul gazelor naturale şi cel al serviciilor conexe sectorului energetic.

EP Wind Project (Rom) Six SA deţine şi operează o centrală eoliană în judeţul Constanţa, fiind activă în sectorul producerii energiei electrice din surse regenerabile.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.